Nea Fane – Un Biet Român Pripășit în America / A Hapless Romanian Stuck in The US

Astăzi am avut de mutat trei piese grele: două super saltele și un monstru de canapea.

Ce-a făcut Irina, ce-a dres, că la zece dimineața eram patru oameni în fața casei, zâmbitori, ca și cum abia așteptam să ne petrecem sâmbăta mutând mobilă. Baloo se alinta cu un domn cu o barbă uriașă, Gicu ne trata cu fundul, indiferent la cele ce se întâmplau în jurul lui.

Arătam toți cam ca domnul Pepito….

Unul și-a făcut chiar și stretching, de parcă urma să intre în finala olimpică la mutat canapele.

Când am dat jos monstrul din camion, s-a format un mic consiliu de război pe trotuar.

Trebuiau urcate două etaje. De bine, de rău, saltelele au mers. Ne-am făcut antrenamentul. Canapeaua a fost drăguță cu noi până la primul etaj, la curba spre al doilea însă, a cedat și ea, și noi.

Unul împingea, altul trăgea, altul ridica, iar eu încercam să nu-i încurc prea tare.

Când am reușit și am așezat-o în sufragerie, am rămas toți nemișcați, privind pierduți canapeaua, ca pe un trofeu. Unul mai are puterea să glumească și zice “O întrebăm pe Irina dacă e așezată bine?”

Eu am zâmbit rușinat și am zis: “Asta mai pleacă de aici feliată, cu drujba!”

Întors acasă i-am povestit Irinei, care a zis: “Hai că nu părea așa de grea.”

Când am auzit-o, m-am bucurat ca ceilalți plecaseră. Pentru Irina m-am bucurat.