Nea Fane – Un Biet Român Pripășit în America / A Hapless Romanian Stuck in The US

La doi ani după ce mama ne-a părăsit, mă aflam la București cu tata și cu Cosmin. Conversațiile noastre erau de cele mai multe ori tăcute; fiecare vorbea cu el însuși, iar din când în când ne scăpa câte un cuvânt. Pentru Tata era ceva obișnuit – avea conversații întregi, interioare, și din când în când lăsa să iasă concluzia. Cine nu-l cunoștea credea că e ceva în neregulă cu el.
Într-o dimineață, pe la 9, tata a ieșit din baie, ferchezuit, și a spus scurt: “Mergem la Oița La Răsfăț.”

Am ridicat o sprânceană. În tăcerea noastră reciprocă, am făcut repede un duș, încurajat de tipicele lui îndemnuri părintești: “să nu stai o mie de ani în baie!”, “ce faci, băi, ai adormit?”. M-am primenit puțin, ceea ce l-a făcut și pe el să ridice, de data asta, o sprânceană, a mirare.

Ca o paranteză, educația mea sexuală a fost aproape inexistentă: a început de la discuțiile cu prietenul Ică, în Ploiești. Ne adunam pe scara blocului din colț, Ică era cu trei ani mai mare ca noi, și ne povestea tot felul de chestii, iar noi, puștimea, îl ascultam cu gura căscată. Eram copii, dar hormonii începuseră deja să-și facă de cap. Vecina de peste drum, o lungană de-o vârstă cu mine, al cărei tată o obliga să poarte sutien în fața lui și să-i spună “Dumneavoastră”, îmi arăta sânișorii abia îmbobociți, în beciul unei viitoare case. Fata de peste două case, mai mare puțin, țin minte și acum, mi-a explicat cum se face sex. Fiind eu foarte precoce și îndrăzneț, și-a răcit gura degeaba.

Așadar, la zeci de ani distanță, când am auzit îndemnul tatălui meu, am gândit că asta trebuie să fie: o experiență supremă tată-fiu. Mai bine mai târziu decât niciodată.

Cosmin al meu dormea dus, răpus de diferența de fus orar. Dornic să împart din viitoarele mele bucurii, i-am propus: “Hai că ne duce Bunicul la Oița!” Ăla Mic, adormit-adormit, dar a sesizat ca era ceva putred în Danemarca, a spus sec, “NU“, și s-a întors pe partea cealaltă.

Și uite-așa, fiecare cu sprânceana lui ridicată, am luat-o spre … Obor. Gândurile în capul meu, ca bila de la Pinball: “o fi ceva spre Obor, sînt niște curți cam dubioase … ia uite, intrăm în hala de pește, poate știe Getuța pe cineva, ah, e frizerița de la etaj, dar parcă o chema Iuliana, aoleu, ce de parfum a scăpat aia pe pungile cu brânză, opa, intrăm pe platou, sper că n-a dat-o Moșul pe traseiste … “

“OIȚO!” a bubuit vocea tatălui meu, scoțându-mă brusc din reveria erotică în care mă aruncasem singur. Jumătate dintre precupeți și câțiva clienți s-au uitat speriați să vadă ce se întâmplase.

“Buniculeee!” s-a auzit de undeva, iar o fată a început să-i facă cu mâna tatălui meu. Încet, încet am început să mă dezumflu, aruncându-i sarcastic: “Măi tată, te pomenești că răsfăț o fi vreo prăvălie!”

“Păi tu ce credeai că e?!?” a întrebat el, sincer uimit.

Am preferat să tac și să pun virgula la locul ei, acolo unde trebuia să fie de la bun început:
La Oița, La Răsfăț.