Nea Fane e un supraviețuitor.

De-a lungul a aproape juma’ de secol, Nea Fane a tropăit cu pași mărunți si grațioși, rostogolindu-se domol pe cărările vieții.

A trăit 33 de ani în comunism râzând in șoaptă de prostia conducătorilor, spunând bancuri politice, chiulind de la defilări, pionier, futecist, aproape membru de partid (dacă nu-l pocnea Revoluția) – făcând deci ce a făcut orice Român verde— îl înjura pe Ceaușescu, aplauda în draci, dădea ciubuc Kent și ness și stătea la coadă la banane. A trecut ușor prin comunism pentru că nu-i păsa și-l durea-n fund de problemele existențiale ale omenirii atâta vreme cât avea mâncare pe masă și vin în pahar.

Bea năpraznic orice cu grade, fuma cu sârg orice scotea fum, pierdea nopțile cu prietenii, își ruina sănătatea și era fericit. A facut blatul și la munte și la mare și in general pe oriunde se organiza vreo tabără. A mers cu trenul (de persoane, mărfar sau în locomotivă ), cu mașina, cu căruța, cu camionul, cu remorca, cu tractorul, cu vaporul, cu barca, cu avionul pe locale, cu RATA și cu ITB-ul. A mers cu nașul și cu “ia-mă nene”; dacă plătea bilet era bolnav o săptămână. A fost în Armată și la munci agricole. Singura lui preocupare serioasă era cum să cheltuiască banii părinților. Într-un cuvânt – era student.

A supraviețuit cutremurului mare din ‘77, celui mai mic din optzeci și ceva, Revoluției și Festivalurilor Minerești, mai popular cunoscute sub numele de Mineriade.

A simpatizat cu Golanii, a fost în Piatza Universității si in 14 Iunie s-a uitat de departe la minerii care plantau flori. Îl urăște din tot sufletul pe Iliescu și este de părere că ar trebui condamnat pentru Genocid și împușcat. Silviu Brucan a fost un optimist!

A stat ca un bou in România până în 1996 sperând că dacă vin “ăilalți” la putere se întâmplă ceva de bine. Când în sfârșit s-a prins că nu se întâmplă nimic și că “ăilalți” sînt tot “ăia” și-a făcut bagajele și s-a cărat în America însoțit de urările de bine ale prietenilor care îi proroceau că n-o să facă nici o brânză în Lumea Noua că prea e fleț. Nu era fleț, avea doar încredere în oameni (ceea ce de fapt e cam același lucru, nu-i așa?).

La sfarsitul lui Ianuarie 1997 Nea Fane ajunge in New York cu familia, sase valize si un pol in buzunar.

Fiind un tip relativ isteț, lui Nea Fane nu i-au trebuit mai mult de două zile să-și dea seama că, deși se află în America, banii nu cresc în copaci, nu se găsesc pe jos și câinii nu au covrigi în coadă.

Două luni, doua sute de resume-uri, zece interviuri si opt teste mai tarziu Nea Fane capătă prima slujbă pe pământ American. În Downtown Manhattan, doi pași de Wall Street, acolo unde totul se întâmplă și unde sînt banii cei mulți si verzi. Fiind un emigrant cu simț de răspundere, muncește până cade lat, dând prea puțină atenție tentațiilor ce-l tentau și ispitelor ce-l ispiteau zi după zi și noapte după noapte.

Supraviețuiește șocului cultural, se lasă de băut și de fumat, se apucă de mâncat, nu mai are încredere în nimeni și nu mai doreste să moară capra vecinului. Atitudine sănătoasă, care i-a adus numai succese. Din motive pe care nu și le va putea explica niciodată, Nea Fane mai face o facultate si obține un Masters în Computere. Oare de ce? Doar la fotbal, politică, real estate si computere se pricepe toată lumea.

Septembrie 11, 2001 îl găsește acasă, gata de plecare la școală. Unde era Nea Fane e mai puțin important, mai important este că Doamna si Soția sa era deja la muncă, la vreo 50 de metri de World Trade Center, cu vedere la turnuri. Când s-a prins că chestiile alea care cădeau erau de fapt oameni care se aruncau, Domnia Sa și-a luat piciorușele la spinare și s-a mai oprit abia după vreo 6 ore de mers pe jos.

Nea Fane trece cu bine prin toate furtunile de zăpadă, prin Marea Pană de Curent din New York din 2003, rămâne imun la sperieturile cu anthrax, face pe el de frică la explozia transformatorului electric din Iulie 2002, când coboară aproape în cădere liberă 35 de etaje, se uită stupefiat la ferry boat-ul care se face praf în 2003 și în 2004 pleacă din cel mai meseriaș oraș din lume ducându-se unde a înțărcat dracul copiii, adică în Arizona …

Legenda spune ca daca ai realizat ceva in New York atunci te vei descurca oriunde. Cei care au creat legenda probabil nu auzisera de Marele Blestem Arizonean (Great Arizonan Spell – GAS), care spune ca de oriunde ai veni in Arizona trebuie sa stai un an de zile pe bara pana gasesti ceva decent* de lucru. Nea Fane a spart blestemul si a gasit job bun in 6 luni, dar asta nu inseanma nimic.

Inevitabil, Nea Fane intra in contact cu comunitatea romaneasca (puternic reprezentata in AZ, cunoscuta si sub numele de Mica Romanie) si asista la evenimente cruciale si la machiavellice masinatiuni ce schimba neincetat rolurile marilor jucatori de pe scena politica si religioasa a comunitatii. Fiind total neimplicat, neinteresandu-l motivele pentru care se intampla ce se intampla, dar tinand ochii deschisi (ca sa nu cada in prea multe gropi), Nea Fane nu poate sa nu observe ca, in decurs de numai 3 ani, jocul de-a “uite popa, nu e popa” e ridicat la rang de arta: se schimba un popa cu alt popa, are loc marea schisma a bisericii Romanesti Ortodoxe din Phoenix, se inchide singura crasma Romaneasca din Phoenix, se infiinteaza Biserica Ortodoxa din Garaj, se desfinteaza Biserica Ortodoxa din Garaj, mai apare un popa, se infiinteaza Biserica Fara Sediu, romanii beau in grupuri mici pe unde pot, Biserica Fara Sediu capata un sediu, se deschide o noua crasma romaneasca, romanii beau grupat acum, Biserica Ortodoxa cea Mare are un popa sef, un vice-popa, un popa englez, un popa adjunct si putini enoriasi. Si cand sa zica si romanul ca s-au mai linistit apele, numai ce se schimba popa cel mare cu alt popa, nimeni altul decat primul popa dat jos cu trei ani inainte cu surle si trambite si declarat popa non-grata. Si cum fiecare popa cand pleaca isi ia cu el turma de credinciosi, lui Nea Fane I se pare de fiecare data ca a ajuns la alta biserica. Unde esti tu, Nene Iancule?

In paralel cu aceste framantari din sanul comunitatii viatza de familie a lui Nea Fane este implicit afectata: de la “Mergem la Biserica in fiecare Duminica!” s-a ajuns la “Daca chiar trebuie hai la greci”; de la “Hai la Biserica sa facem o cruce si sa invatzam traditiile Romanesti” s-a ajuns la “Mai bine hai cu barca!”

Nea Fane intalneste oameni noi — se intalneste cu cel care zice “Lasa, Dom’ne, ca stim noi …” si zambeste cu inteles, il cunoaste si pe “Las’ ca merge si asa”, pe “Las’ ca aranjam intre noi, oameni sintem” si pe multi altii care il fac sa se simta ca la coada la banane acum 20 de ani. Lucreaza cu cel care cere si primeste o poala de bani si lasa treaba neterminata, asa, un pic, cat sa te oftice; lucreaza cu cel modest care face o treaba exceptionala si cu cel umflat ca un paun care se fasaie la prima treaba mai dificila. Admira poporul american si rezistenta lui darza la a deveni o Romanie, o Albanie, o Grecie, o Turcie si asa mai departe. Isi da seama ca pe undeva trebuie sa fie si “ceilalti”, cei care fac treaba asa cum trebuie si muncesc mult si care se tin de cuvant si care fac lumea sa zambeasca cald si sa dea apreciativ din cap atunci cand vorbesc despre Romani si Romania. Ii cauta, dar nu ii gaseste. Probabil ca se ascund si ei sau se duc “la greci”.

---

* decentza unui loc de munca este o functie dependenta de nivelul de pregatire, nivelul intelectual (diferit de nivelul de pregatire — poti fi un bou cu facultate, nu-i asa?) si nivelul contului din banca (cat iti permiti sa astepti pana gasesti job-ul cel decent)