Cuprins (click pentru o mai usoara navigare)
1. Pe langa casa
2. Pines Park
3. Rasaritul in Pines Park
4. Apusul in Pines Park
5. Dana Point Marina
6. Venice Beach
7. Newport Beach si Drumul 1
8. San Clemente Beach
9. La Jolla
10. Ganduri de sfarsit

Pe lângă casă

Zic August ’20 pentru că am fost și în Noiembrie ’19. Ce vremuri, altă viață, alte timpuri. Eram tineri, eram liberi. Dar nici acum n-a fost prea rău, chiar deloc, doar că era Covidel.

Am stat într-un bungalow cochet, găsit de Irina pe Airbnb. Era de 2, maxim 4 – am fost 3 intr-o casa, fără a socoti și câinele. Tanti Alma a zis ca n-a fost niciodată în California și n-am putut s-o lăsăm acasă. Alături mai erau două căsuțe (ale aceleiași persoane) pe care le-au inchiriat repede prietenii noștri, și uite-așa s-a pus de o invazie românească în căsuțele Elisabetei.

Baloo-ul meu a fost absolut fericit cu curtea cu iarbă-iarbă, deasă și verde, cu umbră și pietoni pe care să-i latre temeinic si sa-i anunte că #BalooOfArizona a venit. Noi aveam bungalow-ul de fală și mai mic, prietenii-prieteni aveau apartamentul de deasupra garajului, foarte modern și, dupa cum bătea vântul, cu vedere la ocean sau nu, ceilalți (cu Cățica lor) aveau casa cu curte mare și gard înalt unde, bineinteles, ne strângeam în faptul serii și lăsam câinii să se joace până cădeau lați sau până ne enervau și îi culcam. În spate era casa găzdoaiei care avea și ea un câine mic, bătrân și operat pe care am avut cu toții grijă să nu-l prezentam celorlalți doi. Noi pe Baloo il dădusem de 25 de kilograme (să corespundă cerințelor), de unde să ne imaginăm că a crescut așa de mult și acum bate lejer 40 (l-am dus la vet cu trei zile inainte de plecare și doctorița a leșinat cand l-a văzut – ptiu, ptiu, să nu-i fie de deochi). Oricum, Irina întotdeauna cere permisiunea, chiar dacă oficial casa este listată cum că ar accepta câini, a primit permisiunea, am fost OK.

Iar i-am făcut o grămadă de poze…  pun și eu aici câteva …

Apropos de poze și jurnal de călătorie, nu o să respect ordinea cronologică, o să grupez bazat pe locurile unde am fost (sau cel puțin o să încerc). De exemplu, în parcul de lângă casă am fost de 8 ori în 3 zile – dacă era frumos și aproape și cu iarbă-iarbă, ce să fac. Baloo a fost chiar de mai multe ori, cum avea cineva chef de plimbare, cum îi spuneam: “ia-l și p-ăsta!”. La sfârșitul zilei era Baloo-ul lemn, de ziceai că-i mort. În Arizona plimbi câinele de 2 ori pe zi, la 5 jumate dimineața și la 8 seara. Aici, la orice ora, eram pe afară.  A fost uimit, dar fericit.

Pun aici harta cu unde am stat, că sigur uit peste o lună. La doi pași de casă era un mic restaurant cu poke bowls (o chestie hawaii-ană, cu pește crud, bună de tot), un magazinaș de băuturi, și un Tattoo Parlor. Deși s-a băut năpraznic, am avut mare grijă să nu nimerim la tatuaje. Băieții de acolo, deștepți, închideau după ce închidea magazinul de băuturi. Probabil că în decursul vremii au avut niște clienți ebrietați și și-au dat seama că merge afacerea mai bine.

Ieșeai din casă, stânga, stânga, un pic dreapta și ajungeai în parc. Mare șmecherie nu era. Și totuși, la prima ieșire, am făcut stânga, stânga, si iar stânga și unde-i parcul, nu e parcul! Mergând agale cu Baloo-ul (de fapt nici nu mai e cazul să spun “cu Baloo-ul” pentru că numai cu el am mers), mergând agale deci, am dat peste o gaură amenajată între două case, cu o băncuță și vedere spectaculoasă la ocean. Cam așa se și cheamă de fapt, Chloe Luke Overlook.

Inapoi La Cuprins

Pines Park

Pines Park e un parc frumos, extrem de curat, cu vedere la port și la ocean, unde se plimbă oamenii cu căței (sau fără), cu copii (sau fără), unde e loc de joacă, și se fac nunți și alte aspecte.

Am prins și o nunta în vremuri de Covid, cu câțiva nuntași doar, oficiatorul (sau cum s-o fi chemând), ceva chitariști ce tare frumos au cântat, din instrument și guriță, și mirii, bineînțeles. Și mulți gură-cască, printre care și al dumneavoastră.

Dacă tot sînt in Park la orice oră din zi și din noapte, să trecem la poze serioase, răsărit, apus, zori de zi.

Inapoi La Cuprins

Răsăritul în Pines Park

Este evident că Oceanul Pacific fiind oarecum spre vest, cum te uiți din California, soarele se culcă în apă și răsare în spatele dealurilor și a caselor. Elementar.

Pozele de mai sus sunt luate pe undeva pe la șase jumate, șapte dimineața. Pozele următoare, pe la cinci jumate, când teoretic parcul nu era deschis încă. Fiind fără nici un fel de gard la intrare, nu prea știu eu ce înseamnă “deschis”. Cred că dacă îți dă unul în cap la cinci jumate, e vina ta, că era parcul închis, vine salvarea, dar te ignoră poliția. Dacă te pocnește după 6, vine și salvarea, vine și politia. Tu tot mort rămâi și oricum nu-ți mai pasă, dar ești cu dreptatea de partea ta. Când am ajuns eu în parc mai era un domn, din Iowa, prăvălit și el în extaz în fața oceanului și a imensitatii sale. N-are absolut nici o importanță de unde era, dar mașina lui era singura parcată lângă parc și am zis că să fiu deștept și să deduc.

În fine, ochiul și sufletul s-au bucurat mult, pozele sînt făcute cu telefonul pentru că așa se întâmplă, când ai mai multă nevoie de camera de semi-fițe, camera e acasă, singură și tristă. Am folosit modul Nightscape, unde trebuie să stai nemișcat. Îi mulțumesc pe această cale lui Baloo că m-a lăsat liniștit cele câteva secunde necesare, mai ales că începuseră să miște veverițele și numai cine are câine normal știe ce înseamnă asta.

Inapoi La Cuprins

Apusul în Pines Park

In zare este The Bluff, promotoriul din Dana Point, terenul de golf regulamentar, nelipsit din orice statiune care se respectă, hoteluri bunuțe spre foarte bune, plus Institutul Oceanografic și portul unde vasele de pescuit stau cuminți în faptul serii și unde vasele de nepescuit fac ce vor. Pozele sînt făcute pe la 7 jumate seara, la 5 dimineața vasele de pescuit sunt deja în larg. De data asta am folosit camera de semi-fițe.

Dar ajunge cu atâta Pines Park, în zori, în noapte, si pe zi, pentru că de fapt am venit să vedem apa, plaja, valul și nisipul, și, mai ales, să stăm cinci minute degeaba și să ne relaxăm.

Inapoi La Cuprins

Dana Point Marina

Am fost și în 2019 aici, am o grămadă de poze, am făcut și acum câteva. Altfel, ce să spun, am mâncat și la Proud Mary, am luat și pește afumat de la Jon’s Fisk Market, foarte bune toate. Să pomenim iar de Covid, unii cu mască, mulți fără. Doamne Ajută!

Când mă pregăteam și eu să mă dau cult și să bag o mică istorie a orașului, cu domnul Dana care l-a inventat, și cum a venit el cu corăbioara lui, Pelerinul (Pilgrim), am dat peste un articol care chiar m-a întristat: Pelerinul, unde se țineau clasele celor de la Instututul Oceanografic, s-a scufundat în Aprilie 2020. Fără nici un motiv aparent și oficial, și toate eforturile de a-l repune pe linia de plutire s-au dovedit zadarnice. Las o poză făcută anul trecut:

Inapoi La Cuprins

Venice Beach

Noi doi, Irina și cu mine, am mai fost la Venice Beach acum 7 ani, când m-a dus de ziua mea. Mie mi-a plăcut foarte mult pentru că era aglomerație, nebunie multă, fete frumoase, agitație mare. Exact din aceleași motive Irinei nu i-a plăcut. Acum era și Tanti Alma cu noi și am zis s-o ducem pentru că Venice Beach trebuie văzută la fața locului, nu numai in filme. Am cam alergat contra cronometru pentru că Baloo avea voie pe faleză până la 11 dimineața. Am făcut ce-am făcut, am ajuns pe la 10 fără un sfert. Nici un necaz însă, abia începe lumea să miște pe la 10 dimineața, așa că eram chiar matinali, magazinele abia se deschideau. Venice Beach are un fus orar al ei, mai special. Unii mai cârcotași ar spune că are și un miros al ei, ce nu are nimic de a face cu oceanul, miros de marijuana, de arome orientale, și de pipi.

Erau mulți homeless people care stăteau în corturi pe trotuar și pe alei, dar erau cuminței, unii din ei ne-au păzit și mașina, m-au văzut mai nevoit cu parcarea laterală. Mai oprea poliția, salut Mitică, ce mai faci Georgică, mai trăiești, mai miști … Conversație ușoară, de plajă …

Canalele din Venice Beach … acum câțiva ani le-am descoperit întâmplător și am fost încântați. Nu e mare zona, dar e totuși destul mult de mers și dacă e cald, cam nădușești. Cum era deja 11 și era cald și Baloo cam gâfâia, am făcut ceva poze, ne-am minunat puțin, am găsit o Bunică cu un nepotel ce uda grădina și a fost drăguță și i-a pus furtunul în gură (la propriu) lui Baloo și apoi l-a și udat puțin, a mai mai mers olecuță blănosul de dragul nostru, dar nu mai putea. Era ca pisicuța cu tata ei pe acoperiș când ploua, știm bancul cu toții. Numai că la noi era cald. A zis Baloo: “Hooman, io mai admir 5 minute și mă urc în mașină!”

Casele erau o încântare să te uiți la ele, nu erau două la fel. Fiecare cu un mic ponton, o mică bărcuță cu vâsle, o mică curticică aranjată cât se poate de cochet. Fiind Duminica erau chiar și oameni, mai dădeai bună ziua, le mai spuneai ce frumos e la ei, se bucurau, intrau în vorbă, era relaxant.

Inapoi La Cuprins

Newport Beach și faimosul Drum 1 (drum scenic de coastă)

De acum inainte ziua începe să devină un pic haotică. Deci, eram în Venice Beach, aproape de Los Angeles, și am decis să mergem și în Newport Beach să căutăm prune pentru nepoata Amanda. Mă pusese necuratul să-i arăt Almei care i-a arătat noră-sii o poză de la piața din Dana Point și fetii i-au căzut cu tronc niște prune negre. Să trăiți, prune ne facem! Newport ăsta era pe la jumatea distanței între Los Angeles și Dana Point.

Deci, Duminica la prânz în Newport Beach, cu Irina, Alma, și Baloo. Baloo era un sfânt, nu zicea nimic (fraier să fie să fi zis ceva – Tanti-sa îi făcea masaj, aerul condiționat era la maxim, mai era un pic și torcea ca o pisică). Eu fierbeam și injuram. Bară la bară și pietoni ca iepurii. Nu pentru asta venisem la mare. Aveam locșorul meu în Dana Point, puteam să fi stat acolo, cu burta-n sus, și în loc de asta ajunsesem în mijlocul traficului din iad. Plus că începuse discret să mă roadă la maț. Irina, să mă ajute, zice că a găsit o cârciumă care accepta căței. Cu chiu, cu vai ajungem lângă cârciumă, 10 mașini la coadă să intre într-o parcare deja plină. Pe străzi, n-aveai loc să parchezi o trotinetă. Eu deja parcasem paralel în Venice Beach din 10 mișcări, de mai aveau un pic homeleșii și chemau televiziunea, aia cu funny videos. Ideea de a parca încă o dată paralel îmi dădea fiori. M-am enervat și m-am rățoit la Irina, ea s-a supărat și a început să tacă demnă, exact când aveam nevoie de mai mult ajutor. Numai când a văzut că aproape trec pe roșu mi-a spus scurt, printre dinți, a la Clint Eastwood în westerns: “Roșu !” Am frânat de-am sculat câinele din somn, m-am sculat și eu din somn, mi-am băgat picioarele și am zis că hai acasă. Fetele s-au făcut că mă iau în serios, Baloo mi-a băgat o limbă în ureche, și am pornit spre Dana Point, pe ruta 1, faimosul US-1 care uneori se cheamă și Pacific Coast Highway, din oraș în oraș, din plajă-n plajă, din stațiune în stațiune. Despre prunele din poveste, ne-am dat jos din mers, am găsit piața, n-am găsit prune, ne-am urcat în mașină din mers, am rezolvat-o și pe asta (cand spun ne-am, Alma și cu mine). Mai bat un pic câmpii, am fost întrebat adică cum, tu conduci, tu te dai jos? Tu centrezi, tu dai cu capul? Simplu, am intrat în parcarea de lângă piață, m-am dat jos, parcarea era plină ochi, i-am spus Irinei să dea târcoale sau până vin eu, sau până i se termină târcoalele. Am venit eu primul, Irina mai avea vreo trei târcoale de rezervă, schimbat șofer, șoferit eu în continuare. Aș fi putut s-o las pe Irina la volan, dar mi s-ar fi luat plăcerea de a suferi. Altfel, Newport Beach e foarte frumos, mult mai curat și îngrijit decât Venice Beach. Am fost anunțat că la anul venim aici. Încă nu știu dacă mă bucur sau nu, depinde dacă găsesc parcare.  La ieșirea din oraș am dat peste Pelicanul Ruginit, o cârciumă mișto care ne-a lăsat cu Baloo la masă. Nu contează ce am mâncat noi, dar Baloo a primit un castron cu apă rece și cuburi de gheață. Brusc am iubit-o pe chelneriță: și eu, și Baloo. Strategic, am ras un Bloody Mary înțepenit și i-am pus covrigul în mână Irinei. Am continuat spre casă, am făcut niște poze din goana mașinii, cu plajele pline și măștile lipsă. Precum [nu] se vede nu am făcut multe poze, dar am scris o grămadă. Mai bine făceam poze.

Pe drum am văzut multe, dar multe BMW, Audi, ceva Mercedes, un Bentley arțăgos, și 5 Alfa Romeo Giulia, una după alta (oare de ce?). Ah, și un BMW 200, Roșu, cu o șoferiță zăpăcită, iute și înfiptă, era ca o mărgică pe șosea. Mi-a plăcut de ea, avea sânge-ntr-ânsa.

Inapoi La Cuprins

San Clemente Beach

La San Clemente am ajuns din greșeală, din motive de “unde mai mergem acum?” Era după amiază, fetele erau la plajă să le bată valul, Baloo și cu mine cucăiam la umbră-n curte, să ne refacem după The Newport Adventure … Cucăiam e un fel de a spune, fiecare pieton era anunțat de la depărtare de Baloo că nu trebuie să intre în curte și mie îmi sărea ațipeala. Se pusese meseriașul strategic, într-un colț, la umbră, sub 3 palmieri. Turiștii nu știau de el, băștinașii îl știau pe cățelul cel mic și bătrân al gazdei. Mergeau cu încredere pe lângă casă, și-al nostru : “Hău, hău, hău!” de le sărea ălora inimioara din piept și cafeaua din pahar. Până la urmă am plecat și noi puțin la ocean, ne-am udat bine, am pescuit fetele și le-am dus la Pier-ul din San Clemente, la 10 minute de condus și 20 minute de mers pe jos. Pier ăsta e ca un ponton mai mare, mai cu ștaif, așa, cățărat pe niște piloni mari de lemn, exact așa cum sînt și în filme când îl găsește pe câte unul mort și i se lovește căpățâna de lemnele alea: “Bang… Bang…Bang…”

În San Clemente am fost și anul trecut, acum vroiam sa merg cu Baloo pe pier, dar cică nu avea voie. Nu știam. Nu avea voie nici pe plajă (bine că am facut research înainte de a pleca din Phoenix, duh … nu credeam c-o să mai ajung in San Clemente și nu m-a interesat chestiunea câinilor pe plajă), dar l-am ascuns și l-am rugat sa tacă puțin. Chestiunea cu câinii pe plajă e destul de spinoasă. Californienilor le plac foarte mult câinii, dar pe plajă au voie numai în anumite locuri și/sau între anumite ore. Cred că au și ei educații lor care nu strâng și nu e nimic mai plăcut decât să calci pe bombonele de cățel învelite în nisip.

A tăcut până când mama lui și tanti-sa Alma au intrat în apă și nu le-a mai văzut. Atunci s-a pus pe lătrat, lătratul ăla al lui de panică, subțirel și îngrijorat, lătratul de “Mami, mami, unde ești? Tati, Tati hai după ea”. Când Mami și Tanti s-au întors Baloo a început să facă gropițe în nisip, că doar avea destul; avea așa o viteză și era așa de concentrat, se strânsese lumea să se uite la el. A fost foarte dezamăgit când a venit valul și i-a luat gropița. A mai făcut una, a mai venit un val, i-a luat-o și p-aia, s-a ofticat și a renunțat.

Când făceam poze mai cu sârg au apărut niște parașutiști care m-au umplut de respect cu cât de dibaci manevrau. Când s-au dat mai aproape am văzut că aveau o elice-n spate și nu i-am mai respectat la fel de tare. Dar parcă, parcă aș fi vrut și eu puțin acolo sus.

Și cum stăteam și mă uitam la ocean și la oamenii ăia frumoși care se dădeau cu placa am mai făcut niște poze, să nu mă plictisesc.

Dar niște poze cu apusul tot am mai pus, că poate nu aveam destule.

San Clemente, spre deosebire de alte orașe de coastă, are calea ferată chiar lângă plajă. Accesul la nisip se face doar prin anumite locuri, cu barieră și semnal. La fel era și în Dana Point. Nu este de loc recomandat să treci peste calea ferată de capul tău din două motive: sau te amendează rău sau te calcă trenul (după “te calcă trenul” nu poți să pui nici un adjectiv, că oricum ai da-o, tot mărunt te toacă).

Inapoi La Cuprins

La Jolla

În La Jolla am fost și anul trecut. Ne-am oprit în drum spre casă, poziția orașului fiind perfectă pentru un stop și o plimbare înainte de a te întinde la un drum lung și monoton: aproape de San Diego, dar nu atât de aproape încât să fii lovit de traficul cumplit din California, și la intersectia a câteva autostrazi majore care te scot perfect spre (in)faimosul I-8. Dar nu m-am gândit la asta, m-am oprit pentru că e o stațiune foarte, foarte frumoasă. Aș mai merge și la anul, dacă nu m-o duce Irina în Newport Beach.

Cred că o să pun [și] mai multe poze, dacă se poate, pentru că o poză face cât o mie de cuvinte. Dar întâi, un filmuleț:

Lei de mare, pelicani, pescăruși, alte păsări … Curat în oraș, foarte curat.

Poză de carte poștală – cea de jos facuta din foișorul cu fete, în zare punct salvamar, un dig mic ce protejează un golfuleț în care ziua se scaldă copiii și seara se odihnesc leii de mare pe țărm.

De fapt voiam să fotografiez pelicanii, dar s-a băgat fata cu pălărie în obiectiv.

Inapoi La Cuprins

Gânduri de sfârșit de excursie

Pentru încheiere am tras aer în piept și credeam că voi termina cu două-trei paragrafe adânci și filozofice, să rup gura la cititori, de genul “ne-am suit toți în Luiza și-am mers să ne bată briza” (Luiza e mașina, BalooMobilul), dar mi-au alunecat ochii pe niște poze nepuse și nu pot să nu le pun, plus că mi s-a făcut foame. Ce are una cu alta? Ei bine, are.

La Ralphs m-am distrat copios cu fata de la mezeluri (în Scottsdale era un tip la deli căruia îi spuneam ‘viteză’. Era uluitor de încet – pentru noi el e etalonul). Ei bine, fetița asta era și mai înceată. Am luat două produse, le scria pe mână să nu uite. Când am văzut ce iepuraș e, am întrebat-o dacă se supără dacă îmi fac restul de cumpărături până taie ea mizelu’, că îmi plânge copilul acasă și mă grăbesc. A fost așa de uimită încât a scăpat pixul pe jos și a trebuit să-i mai spun o dată ce vreau. Dar avea un cap atât de frumos!

Ce mi-a mai plăcut: în fața magazinelor erau castroane mari cu apă proaspătă pentru câini. La fel și în fața unor case, unii lăsau chiar și o punguliță să strângi după animăluț, plus niște semne cu “fii respectuos”, ca să nu intre animalul printre flori. De unde putem deduce că în California câinii știu să citească.

Din categoria “mai lasă-mă puțin” , transformată în “mai pune câteva poze”. am mai găsit niște poze cu Pines Park.

Și pentru că Baloo de fiecare dată când îl vede pe Ovidiu se bucură tare și, deși nu vrea și este un câine manierat, scapă câteva picături de pipi de bucurie, ei bine, iată motivul:

Îmi aduc aminte când Ovidiu l-a văzut prima oară pe Baloo s-a uitat la el și i a spus: “Mă, mă, mă, mă câine, mă! Mă, arăți ca un câine adevărat, mă!” Și de atunci s-au iubit!

Dar iată și selfie-ul regulamentar, făcut înainte de plecare, și o poză cu pozarul ostenit. Sau invers, depinde dacă te uiți de la dreapta la stânga sau de la stânga la dreapta.

Ei bine, cam asta e … Am avut un drum de vreo 6 ore pana acasă, plecați de la 28 de grade Celsius de pe coastă la 45 de grade Celsius în Phoenix, un drum atât de monoton încât am rugat-o pe Irina să mă schimbe după numai 2 ore de mers, și în 5 minute Irina căsca la volan de i se rupeau fălcile. A mai rezistat 10 minute și a cedat, ne-am schimbat iar. Niciodată în istoria noastră de condus cu rândul nu s-a întâmplat așa ceva! Oricum, pauza de 15 minute s-a dovedit benefică pentru mine și am putut continua fără probleme. La găzărie era interesant, regula nescrisă este că scoți câinele la pipi. Asfaltul ardea, Baloo se uita la noi “ce-aveți, fraților, cu mine?!?!?” și dădea fuga la mașină, noi îl udam pe labe și apa sfârâia pe asfalt. Noroc că se ține și a făcut mult și sănătos la Vărul lui acasă, unde am lăsat-o pe Tanti Alma și Baloo a tras o joacă cumplită cu Brodie, câinele nepotului.

Și in drum spre casă, ultimele 5 minute, a început să arate afară ca în filmele cu sfârșitul lumii.

Ca să aflam dup-aia că pe unde trecusem noi cu o oră înainte era acum furtună de praf, apoi furtună-furtună; la noi in mahala a fost doar furtună, în California s-a instaurat stare excepțională de căldură și foc.

E clar, următoarea ieșire e la munte!

Inapoi La Cuprins

Mesa, Arizona, August 2020
În plină pandemie