“… m-au napadit brusc secvente din vremuri de mult apuse cu tine, cu mama si tatal tau, incepand cu o imagine vie si clara a casei tale din Mihai Voda, care era pe o strada in panta, cu cada aia ingropata in podeaua bleu si cu casetofonul ala Sharp pe care era o caseta cu Johnny Cash si pana la mai noul apartament de la etajul 7 (?) din Dimitrov, unde am fost odata de ziua ta si ne-am imbatat amandoi si unde mama ta ne-a indopat cu tot felul de chestii ‘care nu se gaseau’. “
Misu

“Bunicutza…
Una dintre cele mai dragi persoane din viata mea. O prezenta aproape ireala…un spirit de o delicatete, de un rafinament si de o caldura care ne-a luminat pe toti cei din jurul ei. Imi e greu sa accept ca a plecat pentru totdeauna, asa cum in ultimii ani au facut-o si alte persoane dragi mie. Refuz sa cred ca au plecat definitiv si imi voi lua permisiunea de a face orice este posibil sa le pastrez spiritul viu. Vei fi mereu alaturi de noi, draga Bunicutza!”
Luminita

“Te inteleg foarte bine, trecind si eu de curind printr-o experienta devastatoare cum este moartea fiintei celei mai iubite. Citeam undeva ca in momentul mortii omul lasa pamintului un schelet dar istoriei ii lasa sufletul si opera sa. Si atat timp cat cineva isi aminteste de tine, inca traiesti.
Eu mi-aduc aminte de mamica ta cand lucra inca la Brazi, unde ma duceam deseori pentru probleme de plan si relatii pe platforma. Am cunoscut-o mai bine cand am devenit colegi la Bucuresti. Amalia avea un mare dar de la Dumnezeu, acela de a stabili foarte bune relatii si o comunicare aproape empatica cu cei din jur. Pe deasupra, era dotata si cu o perseverenta rar intalnita, si daca un sef vroia neaparat sa rezolve o problema dificila (iar tot ce tinea de piese de schimb, relatiile cu Vulcanul si IMGB intrau in aceasta categorie), i-o dadea Amaliei.
Universul ei se invartea in jurul sotului (acesta aparea ca o persoana autoritara si care decidea totul in casa) si al tau (cred ca a fost o mama superprotectionista, la fel ca sotia mea, cu care avea foarte multe lucruri comune). In ultimul timp, am impresia ca nepotul trecuse pe primul plan – chiar si adresa de email “bunicutza” nu e intamplatoare.
Ca element comic, retin cum il tachina pe Nandy (zis “frumosul”, colegul meu si al Adei si Lorii de birou Alexandru Dinculescu), un timid si bine crescut, simuland pasiune pentru el; la inceput bietul se inrosea si se pierdea cu totul , apoi a intrat in joc dar tot nu se simtea in largul sau.
Mai retin si pasiunea comuna pentru romane politiste frantuzesti, furnizoarea noastra fiind Ada: cand terminam eu setul, le lua Amalia si invers.
M-a miscat atentia ei delicata prin felicitarile trimise nepoatei mele, stiind starea mea sufleteasca.
… Iar amintirea va dainui… “
Gabriel Popescu

“Bunicuta, era persoana care de fiecare data cand o intalneam sau imi scria, imi umplea sufletul de bucurie prin caldura cuvintelor sale.Pentru mine a fost ceva ce inca nu pot sa exprim in cuvinte si de aceea momentul in care ne-a parasit a fost plin de durere.Dar stiu ca ea a ajuns in Rai si o sa aiba grija de toti cei dragi.”
Razvan

“A fost intai refuzul de de a ne aminti, deci de a accepta ca nu mai e. E un prag greu de trecut. Amintirile vin amestecate , neordonate …Si iata ca dintr-o data apare prima. Copil fiind , imi amintesc ca viata celei care l-a nascut pe Stefan era in pericol. Tremuram cu totii, primeam vesti zilnic de la bunicul care venea deseori in casa noastra si care ma botezase tot intr-un moment de cumpana a vietii. Apoi am aflat ca viata invinsese. Cand am cunoscut-o mai tarziu, mi-am dat seama ca viata castigase un om deosebit. : caldura, altruism, gentilete, rafinament, umor.
A trecut vremea si Puicuta ne aduna cu dragoste in jurul mesei cu bunatati, pe mine si noua mea familie. Generozitatea ei parca ne unea si mai mult, cu ea , cu toti oamenii buni din lumea asta. Imi amintesc de o vizita la casa din Caranda. De o placinta de dovleac care, ca si madlenele lui Proust, te invadeaza cu amintiri. De un catel negru despre care Puicuta spunea : Zi-i Tempete ca-l dai gata… Ce pacat ca nu ne-am mai putut vedea o data . Ce pacat ca nu ne vom mai putea vedea sau macar auzi. De data asta viata a pierdut un om deosebit.
Nu, durerea nu se ostoieste cu amintirile, se sublimeaza !”
Cici