Nea Fane – Un Biet Român Pripășit în America / A Hapless Romanian Stuck in The US

Depresatul din Obor

Precum știe toată lumea (sau nu … contează prea puțin), am fost lăsat la vatră de compania la care am lucrat 25 de ani. S-a potrivit că am primit vestea chiar înainte de a pleca în vacanță, ceea ce nu a ajutat la ridicarea moralului meu și la îmbunătățirea stării mele sufletești, și așa făcută praf după pierderea lui Cosmin.

Ca de obicei, după un necaz mare, m-am tras la patria mumă, unde prietenii au fost (tot ca de obicei), la preluare, cum s-ar zice. Am fost cam întors pe dos, am avut perioade mai bune, dar și tăceri lungi, când mă năpădeau gândurile.

Dacă ați avut răbdare să vedeți scurtul meu film, cu mine în rolul principal, se poate deduce, și este perfect adevărat, că apa rece ajută la depresie și alungă gândurile negre (zgomotul de fond e vântul). De fapt, întâi alungă gândurile, prin frig, și printre înjurături, uiți de depresie.

Termenul de apă rece are diferite înțelesuri pentru fiecare din noi: lui Mișu i se părea tocmai bună de scaldă, ceea ce a și intrat în mare, și că vremea e perfectă și călduță, în timp ce și mie mi se părea perfectă, dar răcoroasă – eu aveam hăinuțe groase și cam tremuram¹. Cât despre intrat în apă, mă uitam la alții cum se distrează …

Motivul este atât de simplu, încât nici nu o să mă ostenesc să-l explic. Are ceva de-a face cu latitudinea, poziția geografică… hai, am dat deja trei sferturi din răspuns.

Și, ca să termin (sper) cu depresii, tristeți și anxietăți, am mai găsit un filmuleț (făcut tot de mine) care, pentru mine, este emblematic. Notă: între primul film și al doilea au trecut câteva zile; nu spun poveștile în ordine cronologică, ci le adun după cum îmi vin în minte, într-o ordine aleatoare a importanței, exact cum funcționez eu, într-un haos total, dar dând impresia de organizare.

Cel mai mic lucru îmi aduce aminte de câte ceva și fie mă întristez de-mi vine să-mi iau câmpii și să mă mut într-o peșteră, fie îmi schimbă complet firul subțirel al gândurilor și mă scoate din găleată.

E surprinzător cât de puțin îți trebuie uneori: două cadre, un sunet, o lumina, un papuc adus de valuri și brusc nu mai ești în peșteră, ci afară, în aerul acela rece care îți amintește că încă ești aici.

---

¹ Cum tremuram eu de îmi dansa cușma pe căpățână, mi-am adus aminte de bancul cu traseista, într-o iarnă, pe care o agață unul . Îi cere lista de prețuri, fata îi dă meniul, și tipul zice: “dar de supt, văd că nu e pe listă.” “Nu e”, zice fata, “îmi clănțăne dinții.”

(Va urma)