Nea Fane – Un Biet Român Pripășit în America / A Hapless Romanian Stuck in The US

Ultima noapte am dormit puțin și prost. Pe la 3 dimineața, m-am trezit flămând și cu chef de pipi. În loc să aleg între ele, le-am rezolvat pe amândouă și am mâncat primul mare sandwich torpilă. Glorios. Cinci ore de făcut bagaje și uitat la TV mă făcuseră să uit complet de mâncare. Am recuperat noaptea, pe tăcute. Sănătate curată. N-am mai dormit.

Zborul până la Londra a fost bun. Am fost primul la check-in (tipul de la Bolt a fost de mare clasă, dar despre el mai târziu), iar bagajul mare era cu 300 de grame sub limită, fără să am cântar acasă. Bravo mie!

După ce am aterizat, am mâncat și al doilea mare sandwich torpilă, sub ochii uimiți ai călătorilor din Terminalul 3. Era o treime de baghetă cu turmeric, cu unt, șvaițer, și ghiudem tăiat mărunt (în fine, pe cât se poate tăia un ghiudem crud cu un cuțit bont). Cu ardei capia alături, să balansez. Avea totuși un oarecare miros, specific.

Când am terminat, în jurul meu nu mai era nimeni. Toți plecaseră, probabil la coadă pentru o mâncare mai social acceptabilă.

Am ieșit la plimbare, să fac pași și să mă parfumez. Prada Peregrine îmi place cum miroase, dar e scump. Nu atât de scump ca parfumurile atelier, dar suficient de scump încât să nu-l iei dintr-un impuls. Toți designerii au acum “atelier”. Nu știu care e strategia, te face să te simți bine, dar costă de două-trei ori mai mult decât un parfum ne-atelier.

Între timp mi se făcuse sete, dar știam că m-am tratat cu o lounge (prima dată în viața mea, am rezervat și eu un loc la un lounge de pălmași, cu plată), așa că n-am dat cinci dolari pe o apă.

La 11, când aveam programare, m-am înființat la lounge, unde era o coadă imensă, și unde o indiancă m-a ușuit fără nici o explicație, spunându-mi să mă întorc la 12:30. Am făcut ca trenul, am băgat-o în mă-sa și, cu coada intre picioare, am mai plecat să fac niște pași.

Tot mergând, înjurând și studiind articolele din Duty-Free, mi-am adus aminte de o conversație cu Cătălin: “de unde știu ăia că, după ce intri în lounge, nu stai toată ziua acolo?”

Și răspunsul este: te lasă cu trei ore înainte de a pleca avionul. Vrei, nu vrei, trebuie să pleci, că doar nu treci oceanul dând la rame pentru o cană de cafea.

Inițiativa mea cu lounge s-a dovedit o greșeală. Cam scumpă, într-un moment al vieții mele în care nu ar trebui să fac astfel de greșeli. În marele hol al terminalului, unde e majoritatea călătorilor, este un zumzet constant și un zgomot de fond cu care sunt obișnuit după atâta amar de vreme de când zbor. În lounge, același zgomot, amplificat însă de spațiul redus și de niște copii care se alergau printre mese, de parcă era locul lor de joacă. Relaxează-te, Popescule, dacă poți!

Nu cred că merită banii, este imposibil să mănânci de toți banii la bufetul lor, deși un indian bătrân care și-a umplut farfuria de vreo trei ori, cred că asta vroia să facă. De băutură, nici nu poate fi vorba, era pe bani. Cred că n-am înțeles eu bine ce înseamnă complimentary drinks.

Așa că m-am dus la automatul de băuturi, mi-am făcut un capucino, a ieșit o cană de lapte cu un scuipat de cafea. Cred că am uitat cum e capucino, asta dacă am știut vreodată. Să fac loc în cană, m-am fript repede cu un cm de lapte și am băgat un espresso deasupra. A căpătat un oarece gust, a devenit semi-băubilă. Mai bună a fost cacaua.

Între timp am descoperit water bar cu infused water. Am băut vreo doi litri doar ca să le fac pagubă, și m-am retras într-o cămăruță, pe care scria Library, pentru cei cu rezervări, și unde erau unii plini de ei și gălăgiosi. Când a venit indianul de serviciu să mă dea afară, i-am dat cu rezervarea mea în cap și l-am întrebat, arătând spre scandalagii, dacă Library nu înseamnă ca trebuie să faci liniște. N-am fost foarte iubit în acel moment.

Când s-a afișat poarta de îmbarcare, am răsuflat ușurat. Cu o noapte nedormită, două sandwichuri torpilă, un lounge neprietenos cu bufet mediocru și vreo doi litri de infused water la activ, cele zece ore de zbor care mă așteptau păreau, ciudat, o aventură.

Pe stomacul plin și nervii tociți.