Nea Fane – Un Biet Român Pripășit în America / A Hapless Romanian Stuck in The US

Ați auzit de Principiul Pătrunjelului?

E simplu: nu ai nimic de cumpărat, dar trebuie să scapi de acasă. Și pentru că nu toți știu să pescuiască, și pentru că e mai ușor să pleci cu o punguță de plastic perfect împăturită decât cu o undiță, intră în scenă … pătrunjelul!

Tata, cu vocea lui de cutremura geamurile: “Fă, mă duc să iau pătrunjel!” – și pac, ușa trântită. Sau: “Fă, ce trebuie să cumpăr azi?”, striga din hol, legându-și șireturile ca pentru maraton. (Vocea răsunătoare a fost un leitmotiv al copilăriei mele. El nu pleca niciodată în liniște. Totul era o dramă. Cei de acasă rămâneau lați, el era ca o floare, pleca fluierând.)

Și din bucătărie, mama, cu vocea ei dulce, ca de fetiță: “Dragul meu, ia și tu niște pătrunjel…”

Și gata, Tata era în misiune. Avea un scop și se transforma într-un agent 007 al cumpărăturilor.

Se întorcea după câteva ore… de cele mai multe ori, fără pătrunjel.

Uneori venea cu câte o chestie aleatoare, dar cel mai des cu mâna goală. Și noi toți: “Cum, frate? Ai plecat după pătrunjel și te-ai întors cu aerul?” Ne trântea un “Hai Sictir, măgarilor!” pe un ton duios și își turna un scotch, cu un cubuleț de gheață, pe care îl amesteca încet cu unul din brațele ochelarilor…

Asta se întâmpla mai ales în Scottsdale, cartierul ăla de super snobi, unde am locuit o vreme. El mergea pe jos vreo doi-trei kilometri, până în zona magazinelor, în timp ce pe lângă el treceau mașini de lux de parcă era salon auto. Tata – bronzat, fit, îmbrăcat ca un fost rugbist (spoiler: era fost rugbist), arăta mai bine decât oricare din șoferii mașinilor. Șoferii încetineau: “Bravo, boss! Așa se face, pentru sănătate!”

Dar dacă se întorcea cu ceva cumpărături în punga de plastic … gata, se rupea vraja, nu mai prezenta interes. “Amărâtul, merge pe jos la cumpărături…”, “Săraculeeee!”

Deci, ce am învățat în atâția ani de Arizona: plimbatul fără sacoșică e cool și foarte sănătos. Cu o sticlă de apă – chiar recomandat. Dar plimbatul cu pâine și pătrunjel? Rușine mare. Faci mahalaua de râs.

Și-acum, apare întrebarea: de ce tocmai pătrunjelul?

Pentru că nu poți să spui “mă duc să mă plimb două ore de nebun.” Noi nu avem ceea ce spaniolii numesc deambular. E o chestie mentală. Îți trebuie un scop! Și pătrunjelul e perfect: mic, ușor, sănătos, universal.

Chiar și eu am adoptat principiul pătrunjelului, dar la scară mult mai mică. Vărul meu însă, a dus Principiul Pătrunjelului la nivel de artă.
Are un supermagazin la cinci kilometri de casă. Dar atunci când urcă pe bicicletă, înconjoară un munte – 60 de kilometri – doar ca să se întoarcă la piața de lângă casă de unde cumpără, în sfârșit, ce are nevoie. Totul pentru o legătură de pătrunjel și pentru onoarea de a fi poreclit “Legenda” pe Strava.

Notă:
The Parsley Principle a văzut pentru prima oară lumina tiparului ca un capitol în The Big Book of Grief, în limba engleză. Deși conținutul volumului este, în mare parte, dramatic, include și câteva capitole mai amuzante, printre care și acesta, al pătrunjelului. Impactul său a fost atât de puternic asupra puținilor, dar fidelilor mei cititori, încât “principiul” a ajuns să facă parte din conversațiile noastre de zi cu zi. Și pentru că nu toți cititorii vorbesc engleza, l-am tradus.