Doctor Cine din Carpați

Această postare este un exercițiu de imaginație și
orice asemănare cu personaje reale este pur întâmplătoare

Se făcea că erau doi bărbați, copți binișor, Doctor Cine și companionul. Pe companion îl chema Umflatu.

Ce și-au zis ei, hai să luăm Tardisu, îl agățăm de Motor, și plecăm la drum. Așa era Tardisu la români, fără motor, avea doar roți, și era tras la ștangă: pâr-pâr, pâr-pâr, nu hârști-hârști-hârști-piu-piu, ca cel original. Lumea a treia, de!

Pe la trei dimineața, că așa e tradiția mioritic-carpatină, să pleci cu noaptea-n cap, să bați traficul, Tardisu era încărcat, Motoru era turat, și Doctor Cine anunță, pe un ton foarte relaxat: “Umflatu, eu n-am lumini înăuntru la cabină la Motor, că bateria mea nu e chiar nouă, e cea originală, are buletin de vreo doi ani.” Asta așa, în ani umani, vreo 16, ca să înțeleagă oricine.

La fel de relaxat vine și anunțul următor: “Umflatu, treci în spate și zii dacă se aprind luminile de la frâne, cred că nu merg, e ceva în neregulă. Scuipă prunele din gură că nu înțeleg nimic, zii tare, că nu se aude!”

Jumătate de oră mai târziu luminile de la frâne tot nu mergeau, dar în schimb porniseră semnalizatoarele și se sculaseră vecinii de la atâtea testări. Urlau concetățenii pe la geamuri: “Băăă Umflatu, băăă, zii bă că merg luminile alea și cărați-vă dracului odată, să mai dormim și noi umpic!”

Au plecat și peste mahala s-a lăsat, în sfârșit, o liniște binecuvântată. S-au așternut la drum lung, de vreo 7 ore, estimat.

În Tardisu de România nu ai voie, prin lege, să stai înăuntru la drum, astfel încât băieții erau călare pe Motor: Doctor Cine la volan, Umflatu la dreapta lui, naviga dintre picioare. Motoru, ca bateria, avea și el buletin, de vreo doi ani, dar n-avea nici navigator, nici bluetooth, nimic. Era doar un Motor care mergea cu benzină și ulei. Între picioare la Umflatu era un telefon, care avea și bluetooth, și navigator. Bluetooth-ul nu folosea la nimic, numai navigatorul, care era extrem de util.

Peste vreo oră îi depășește un disperat, făcea semne cu farurile, dădea șoferul din mâini ca înecatul. Doctor Cine a considerat necesar să mărească viteza și să-l depășească, la rândul lui, pe Șofer, că doar nu te bagi în vorbă cu toți ciudații. Șoferul, nimic, se ținea strâns după Tardis. La un stop, scoate capul și juma de trup pe geam, și urlă: “Băăăă, îți merg semnalizatoarele invers la Tardis.”

Doctor Cine a lansat o neaoșă, și până la destinație a semnalizat numai pe dos, dar asta după ce a testat totuși semnalizatoarele la o benzinărie, unde se opriseră de urgență pentru că Motor își mâncase tot uleiul. A trebuit hrănit, pentru că un Motor fără ulei odată face “AAaaa”, și crapă.

La toatele pauzele până la destinație Umflatu a asistat la o punere în practică a definiției insanității: să faci același lucru de foarte multe ori, așteptând rezultate diferite. Este incredibil în câte feluri se poate zgârma degeaba într-un adaptor cu piciorușe pentru contacte. Șurubelnița Sonică se dovedise inutilă.

Numai sosirea Amicului, care se dăduse în jos pe hartă, cu japonezul lui portocaliu, iute și nervos, a rezolvat problema. Amic a luat adaptorul de la Motorul lui, l-a testat la Tardis, adaptor a mers, semnalizatoarele semnalizau corect, frânele luminau corect, deci adaptor și-a schimbat proprietarul.

Între timp Tardisu a decis să contribuie și el cu ceva la distracția generală și să se inunde lejer cu apa neagră din rezervor. Pentru cine nu știe, apa neagră este formată din caca și pipi dizolvate chimic. Nu miroase chiar a rahat, dar nici frumos. Pentru cine nu știe, în general, în Tardis nu se lasă nimic pe jos. Umflatu nu știa și se uita cu duioșie la espadrilele lui cum pluteau grațios într-o baltă de rahat. Patru spălări mai târziu, le-a aruncat.

Amic, fericit că a rezolvat cu adaptorul, a început să dea soluții și la rezervorul de apă neagră: căzuse însă în sticla de trăscău Carpatin, și nu se auzea decât un înfundat “overflow. Io am făcut satiliți și știu, e overflow-ul”, din fundul sticlei. Umflatu și acum se scarpină în cap, încercând să găsească legătura între satiliți și overflou. Soluția lui Umflatu era: “hai să golim rezervorul la timp.”

Motoru, cu personalitate, a decis să nu mai lumineze cu farul din stânga. Făcea cu ochiul, mergea o secundă și se oprea. Doctor Cine și Amic, au încercat, cum știau ei mai bine să-l repare, fără rezultat, însă. Scoate farul, schimbă becul, pune farul, schimbă siguranță, sună mecanicul, curăță contactele … Din nou, șurubelnița sonică s-a dovedit inutilă.

Doctor Cine și Companion și-au continuat excursia, așa cum puteau, deci, destul de bine, cu un singur far însă, până la prima benzinărie, unde au intrat de urgență pentru că Motor își mâncase, din nou, tot uleiul. A trebuit hrănit, pentru că un Motor fără ulei odată face “AAaaa” și crapă. Când Doctor Cine a trântit capota cu năduf, și a zis “Hai bă, Umflatule, să mergem”, farul din stânga a decis să se aprindă, și merge și acum.

Nimic altceva de povestit, în afara faptului că, pe malul Marelui Lac Sărat, în pustietate, totul se trecea pe bateria lui Tardis. Și că Doctor Cine a încercat să îmbunătățească perfecțiunea și aproape a lăsat totul în beznă. Situație dramatică pentru că se încălzeau berea, vinul, și apa minerală. Dacă până atunci, încărcarea de la panourile solare mergea țuț, și bateria stătea constant la 100%, după joaca Doctorului, bateria făcea “iii-ooo-bum”, și ajungea la 30%; stătea ce stătea acolo, când să zici că pornește și se încarcă, făcea iar “iii-ooo-bum”, și ajungea la 30%. Era ceva în neregulă cu un “…tor: capacitor, tranzistor, … “. În mod surprinză-tor, s-a rezolvat cu o resetare totală. Oricum, soluția a fost: “trebuie să pun un întrerupă-tor”.

Umflatu făcea și el ce știa mai bine, adică nimic. Pretindea că înțelege despre ce e vorba și că anii de facultate n-au trecut degeaba pe lângă el, și când se plictisea intra în Marele Lac Sărat să facă pipi. Făcea pipi și făcea poze.

Asta a făcut trei zile și s-a simțit foarte bine!


Discover more from Nea Fane - Un Biet Român Pripășit în America / A Hapless Romanian Stuck in The US

Subscribe to get the latest posts sent to your email.

One thought on “Doctor Cine din Carpați

Leave a comment