Sfânta zi de Paște a început (pentru mine) pe la cinci dimineața, când Baloo a început să fie foarte neliniștit, în sufragerie. Ăsta e programul lui zilnic, dar de obicei se neliniștește și ne face serenade pe la și jumate, nu la fix. Și-a mutat cântarea, din sufragerie în fața ușii de la conjugal, și somnul meu s-a dus. Știind că avem zi lungă și grea, am zis că măcar Irina să mai ațipească un pic, și am plecat cu dulăii la parc.
Am mers trei kilometri, am mirosit tot, am încercat să prindem iepuri, ne-am bonjurit cu alți căței care, la rândul lor, își apărau stăpânii, lăsându-se astfel cu un cor de lătrături absolut celebre. Din nou am constatat că, dacă celălalt human se oprește pe loc, cu câinele, și se uită insistent spre ai mei (cică să-i citească), ei bine, în următoare cinci secunde începe lătratul, și trasul și, dacă sînt suficient de aproape, se și încaieră puțin. Dacă celălat uman nu se oprește și trece indiferent pe lângă noi, atunci nici unul din câini nu dă atenție celuilalt, și pacea și liniștea aceea ireală, matinală, continuă să fie stăpână.
Irina n-a mai dormit nici ea, era emoționată de ziua ce începuse… fără Cosmin, zi grea, dură, musafiri mulți … am dat o fugă la cimitir, am rugat puiul să ne ajute, să ne țină tari, am spus un Tatăl Nostru, și am plecat.
La ora noastră obișnuită am intrat în conferință cu Familiuța, pe Zoom, ne-am urat cele creștinești, și apoi Nenea Meu a început să cânte “Hristos A Înviat din morți cu moartea pre moarte călcând…”
La început am crezut că recită, dar mai apoi mi-am dat seama că nu recita, ci cânta. Acum știu cu cine semăn la voce. Am vrut să-l ajut, să cânt și eu, dar m-am emoționat foarte tare, mi s-au umplut ochii de lacrimi, mi s-a pus un nod în gât, și aproape am dat drumul la robinetul cu muci. Verii nu știau cântecul, dar am apucat să le spun că se cântă de trei ori și au intrat, timiduț, și ei la cântare, a treia oară am cântat toți, și a apărut și Irina, și a ieșit până la urmă de-o cântare întreagă. M-am bucurat și emoționat în același timp, foarte tare, Tata totdeauna în ziua de Paște ne punea să cântăm. Nu începeam masa fără să cântăm și să ciocnim un ou.
Românii ar spune “Păi nu-i normal, ce atâta discuție!?!” Normal e, dar avem ortodocși, catolici, evrei, atei, la masă. Din anii precedenți știam că nu e cazul, nici să le explicăm, nici să-i învățăm, că tot degeaba, și atunci m-am bucurat cu Familiuța.
Tot la ora obișnuită, când vorbeam cu Familiuța, am început să gătesc, în picioare. Nu am mai stat jos decât pe la șapte seara, când m-a sunat Văr Cel Mare. Am crătițit, și robotit, și servit, fără încetare. Când s-a apropiat venirea musafirilor, pe la două, le-am dat băieților niște calmante speciale pentru căței și i-am scos la plimbare. Am mai băgat vreo doi kilometri, să-i obosesc. La sfârșit ei erau și mai plini de energie, obosit eram doar eu.
Am avut imens de multă mâncare, ca la români, las meniul aici pentru că în fiecare an Irina mă întreabă ce am avut anul trecut și e tare bine cu blogul ăsta.
| Ciorba de perișoare | oase vită, carne porc, a ieșit mâncare de spital – fără sare, fără gust – Irina a fost tristă |
| Shrimps (creveți) | trași în unt, la tigaie, puțin usturoi, lămâie, arome cajun |
| Ouă roșii | |
| Miel, pulpă fără os | ![]() rețetă Laura Laurențiu, marinat în iaurt 24 ore, la Z-Grill, la peleți |
| Miel umăr + coaste | la peleți – rețetă ChatGPT, simplă, ca a mamei mele – a ieșit foarte, foarte bună – am făcut-o ca pentru mine, fără a ține cont de temperatura internă |
| Cartofi noi | la Ninja, la tavă – așa a vrut Irina, cu puțin ulei și mărar – a uitat mărarul |
| Picioare pui | făcute la peleți, 250 F pentru cel puțin două ore – cu ochiul și termometrul – marinate cel puțin 24 de ore – au ieșit suspect de bune |
| Fasole Verde a la Irina | scuzați, a uitat să o facă, adică să o termine – a pornit-o doar, s-a emoționat |
| Garnitură Ștefan | rețetă Laura Laurențiu – cartofi dulci, praz, ceapă roșie, morcovi – la peleți, odată cu puiul |
| Pască Ștefan din resturi | o bază din pretzel, de la fostul 99 centi, restul de brânză și o regulă de 3 simplă, coacăze uscate, frișcă , și ciocolată |
| Pască fără aluat | rețetă de pe ChatGPT (!) |
| Roșii, ridichi, usturoi verde | de la piață, trufandale![]() |
| Salată de varză a la Ștefan | o varză tăiată fideluță, verdeața de la usturoiul verde tăiată fideluță, castravete, mărar proaspăt – a fost un succes |
| brânză, salam | cașcavaluri, telemea, gorgonzola, kaiser, cabanos uscat, șuncă |
| Icre | Tarama, frecate cu ceapă și lămâie |
| Cozonac de la new York | ![]() |
| Pâine | Noble Bread de la piață, french baguette la cuptor |
| Apă | minerală, plată, LaCroix cu arome |
| Tărie, bere, vin | Vodcă, Lagavulin de 16, vreo 5 feluri de IPA, Duvel, degustat bere pentru nunta lui T Degustat Cabernet Sauvignon pentru nunta lui T |
Bineînțeles că a fost prea multă mâncare, am și dat, dar a și rămas. Au mai adus și dânșii, o plăcintă, două, o bere, zece, am avut, am avut de toate, să nu-l mâniem pe Dumnezeu, să-i mulțumim.



Am fost și la piață, Sâmbătă, am mai luat niște provizii, o pâine, un usturoi, câte ceva. Căpățâna de usturoi verde, cât un măr. Uriașă, dar bună, aroma de usturoi nu te dărâma, blânduță. Ceapa verde, normală.

De la distileria/cârciuma OHSO (care are tarabă în piață) am luat o vodcă specială, cu ardei iute, și un bourbon băștinaș, de concurs.
Am găsit și niște bombonele speciale pentru câini, să-i tină calmi.
Bombonelele și-au făcut datoria, Baloo a fost foarte drăguț, nu i-a mai pupat pe toți. Gicu oricum e cuminte, dar asta nu înseamnă că nu-ți stă în picioare și că nu te împiedici de el.

Când eram eu mai în focuri cu pregătirile, lucram repede de parcă aveam 6 mâini, ca un caracatiț ciung, a sunat Iubitul Mish, care se cam plictisea, era creșă, deci iureș, la el în casă, avea o cămașă cu multe mame ale ouălelor de Paște pe ea (adică cu găinușe, dar de fapt mai mult puișori), era gălbior, așa, și m-a pus să-i descriu rețetele de mai sus. I le-am descris, ce să fac, dacă nici el nu se pricepe, atunci cine? Am primit notă de trecere, singura observație, să fi pus rom-rom la pasca mea, nu esență. Uite, subliniez, să țin minte.
Hristos A Înviat!
Discover more from Nea Fane - Un Biet Român Pripășit în America / A Hapless Romanian Stuck in The US
Subscribe to get the latest posts sent to your email.

coacăze uscate, frișcă , și ciocolată
rețetă de pe ChatGPT (!)
