Nea Fane – Un Biet Român Pripășit în America / A Hapless Romanian Stuck in The US

Începem cu Tata care, întrebat fiind el de ce nu pleacă din România, răspundea sec: “cineva trebuie să aibă grijă de morminte!”

Râdeam, și îl comparam cu acel cavaler păzitor de pocal din Indiana Jones…

Avea grijă de Bellu, de Hulubești, de crematoriu, din când în când de Târgoviște, ba mai trecea și pe la Ghighiu, pe la Nenea Sache. Trecea și pe la Cuscrul, dar mă punea să promit că nu spun la nimeni.

Avea el o sacoșă albastru închis, de pânză-plastic, un material dubios, dar rezistent, bună, în care în orice moment găseai lumânări și chibrituri, un mic fierăstrău, o săpăligă micuță și o foarfecă de tăiat crăcuțe sau buruieni încăpățânate.

Nu pleca nicăieri fără ea. Împreună cu bidoanele goale de 5 litri de apă, erau nelipsite din portbagaj.

Și tata a plecat și el,.. mi-a rămas sacoșica albastră…am vândut casa…sacoșica cu kitul de mormânt a ajuns în casă la soacră-mea, unde stăm acum când mergem în București, o folosesc eu o dată, de două ori pe an când ajung la Hulubești.

Și a plecat și Cosmin la Bunicii lui…

Am ajuns și eu sa spun: “Nu plec din Arizona pentru că trebuie să am grijă de mormânt” și să am și eu kit-ul meu.

Pentru că nu am sacoșică albastră mi-am luat o super gentuță, cu lopățică, forfecuță, borcan de apă, și un super felinar, cadou de la Tata. Bineînțeles, lumânări și o brichetă. Între timp, am înlocuit borcanul cu o sticlă de Borsec, de un litru jumătate, cu capacul găurit, ca să am o stropitoare improvizată.

Săracul Bunic, cred ca nici un moment nu și-a imaginat că felinarul va fi folosit la Puiul Bunicului pe mormânt. Dar nu-l las acolo, îl iau când plec. Las numai lumânarea aprinsă, sub păhărelul Irinei, păhărel de plastic, cu fundul topit, să aibă oxigen și să apere de vânt.