Nea Fane – Un Biet Român Pripășit în America / A Hapless Romanian Stuck in The US

Din categoria
Scrisorilor, New York 1998

Într-un e-mail anterior, Vladonu’ întreba cum e în cinci? Găsind eu această întrebare interesantă, am încercat să concep un răspuns și iată ce a ieșit.

O zi normală din viața celor cinci Popești este cam așa:
5:15 am: Sună ceasul pentru Irina; dă cu mâna prin fața lui (un Braun cu senzor la mișcare – încă mai plânge după el) și ceasul nu mai sună; se întoarce pe partea cealaltă;

5:19 am: sună ceasul a doua oară pentru Irina; dă cu mâna prin fața lui și ceasul nu mai sună; se întoarce pe partea cealaltă;

5:23 am: sună ceasul a treia oară pentru Irina; Ștefan este perfect treaz; Irina se dă jos din pat și se uită pe calendar; constată cu stupoare că este o nouă zi de lucru; începe programul de dimineață; Ștefan încearcă să mai ciupească oleacă de somn; mai poate, nu mai poate?

5:55 am: Ștefan aude pentru prima oară: “Eu cu ce mă îmbrac?”

5:57 am: Ștefan aude pentru prima oară: “M-am îngrășat ca dracu, nu mă mai încape nimic”

6:13 am: după ce Ștefan aude încă de câteva ori cele două remarci, se aude o ușă trântindu-se și se lasă liniștea; Irina a plecat, încercând să prindă autobuzul de 6:15. Îl prinde? Nu-l prinde?

6:13 – 7:22 am: Ștefan ciupește încă un pic de somnic, timp în care se bănuiește că Bunicul își face programul de dimineață;

7:22 am: sună ceasul pentru Cosmin, ceas pus lângă urechea lui Tăticu; tăticul se scoală și lasă ceasul să sune în turbare până vine Cosmin din camera lui și îl închide.

7:23 am: Cosmin se instalează în patul lui Tăticu și dă drumul la TV cu sonorul la maxim. Bunica apare ca o vijelie și-i spune tandru lui Cosmin: “Lasă-l dracului pe amărâtul ăla să mai doarmă un pic!” Cosmin închide televizorul și începe să-l călărească pe tăticul. Credea că “amărâtul” e televizorul și l-a culcat la loc. Vecinii de deasupra încep și ei să miște.

7:25 – 8:25 am: într-o veselie generală se desfășoară programul de dimineață al lui Cosmin: mâncat cu greu, îmbrăcat, spălat și căcat, bineînțeles cu carte sau cu ferma lui de dinozauri pe care îi ceartă sau îi învață cum să fie cuminți când sînt la WC. În aceasta atmosferă de cabană, Bunicul mai strecoară câte o întrebare de genul “Fă, io ce aia mă-tii mai cumpăr azi?”

8:25 am: Cosmin pleacă la școală dus de Bunicul; Bunica și Ștefan rămân acasă lați.

9:00 am: Bunica și Ștefan își revin încet, Bunica dă drumul la TV și începe să înregistreze Cosby; apare Bunicul obosit de cât a vorbit engleza cu vecinii și face diverse remarci despre Bunica cum că iar se uită la TV. Bunica îi explică cum că de când se uită atent la televizor obosește mai puțin vorbind engleza. Bunicul se face că nu pricepe și mai bea o cafeluță să se calmeze.

9:30 am: Ștefan încearcă să se apuce de învățat, Bunica de treburi prin casă, Bunicul o taie la cumpărături.

Până acum Bunicul a ajuns la concluzia că viața în America e mai ieftină decât în România. Luptă din greu cu etichetele, să afle cât dracul costă produsul mult dorit. În 98% din cazuri, pierde lupta, cumpără ce îi cade în mână, și vine acasă frustrat. Își varsă, foarte zgomotos, frustrul pe Bunica. Ștefan se minunează cum a reușit (din nou) performanța ca din 5 produse de același fel, Bunicul să-l cumpere pe cel mai scump. Punem produsul într-un colț, la lucruri de dat înapoi. În colțul ăla s-a format o grămăjoară, care tinde să devină moviliță. O dată pe săptămână Irina încarcă portbagajul, face un tur cu mașina și dă înapoi cele cumpărate de Bunicul. Da, ar zice Bunicul citind cele de mai sus, dar celelalte 2%? Vezi ce bine am nimerit-o?

De când a găsit 10 dolari pe stradă, merge numai cu ochii în pământ și nu mai ia autobuzul, ceea ce se traduce într-o nouă grămăjoară de chestii interesante care au apărut în casă: șuruburi, piulițe, un piron, o ramă de ochelari fără lentile, o cutie de lemn fără capac, o bucată de lemn să-mi pun la roată să nu plece mașina singură, și o lampă stricată. Am evitat la fix o mașină de spălat vase (bineînțeles stricată) din care vroia să recupereze piese și un furtun.

Viața decurge monoton până la 3 când apare Cosmin adus de Bunicul de la școală. Program normal de masă și relache, Cosmin vede pentru a 86-a oară Frumoasa și Bestia, până vine Irina de la serviciu, pe la cinci jumate, și preia frâiele, apoi Ștefan pleacă la școală și nu mai știe ce se întâmplă.

O dată pe săptămână (sperăm mai des de acum încolo pentru că vine vacanța), Bunicii pleacă în Manhattan, să vadă și ei ceva din oraș, că la noi acolo e cam ca la țară. Sper că le place. Vin lați, dar multumiți.

De fapt cred că au o vagă stare de amorțeală când ajung acasă pentru că din păcate nu vizitează prea multe, deoarece se rătăcesc mereu și pierd mai mult de jumătate din timp încercând să afle unde sînt. Cumva, Bunica e de vină, deși nu spune nimic. Poate tocmai de-aia. Hărțile cu care i-am dotat sînt perfect inutile pentru că le uită acasă. Deasemeni uită și telefonul celular pe care l-am cumpărat pentru dânșii să țină legătura cu noi, dacă se rătăcesc. Totuși, atâta vreme cât nu uită banii, și nu pleacă cu lei la ei, mai e o speranță. Confundă mereu Nordul cu Sudul și în loc să vină spre casă, o iau discret înspre Canada. Când ajung în Central Park își dau seama că au luat-o spre Nord, se enervează, și se întorc. Au spus ei că vor la Quebec, dar chiar așa să meargă pe jos, au și ei o vârstă, de!

Cam atât acum, eu vă pup și vă doresc sărbători fericite,
Ștefan