Nea Fane – Un Biet Român Pripășit în America / A Hapless Romanian Stuck in The US

Scrisă și trimisă din New York, vara lui 1997
4 luni după ce am ajuns în Statele Unite

Veste maremaremare:

Ne-am mutat luni între orele două și nouă pm, e casă de om, popor, nu e bloc!!!

Iată o scurtă prezentare a locului și mediului, în fine, a ecosistemului: are 2 dormitoare foarte onorabile ca dimensiune (am văzut și dormitoare în care nu încăpea decât un pat mic-mic), are un living drăguț, are un peticel de curte în spate în care deja ne-a dat voie găzdoaia poloneză Sonia să-i punem un leagăn lui Cosmin și să facem barbeque (Notă: să nu uit să scriu cum se face aici un BBQ) și toate astea la numai 700 de dolari, ceea ce la chiriile practicate în New York e super OK.

Care e partea rea: ca să ajung la/de la serviciu schimb un autobuz, un vapor și un tren!!! Vă dati seama, merge Popescu cu bamporiu și o cântă p-aia cu “Căpitanu’ Roberto-n picere…”; am o curiozitate morbidă în trupul meu, iarna, pe furtunile cele mari, cum mama mă-sii mai merge feribotu’ ăsta? Dacă e să o iau pe partea cealaltă, pe pod, cu un express-bus, mi-e teamă să nu mă sufle vântul, dar sunt câteva mii de cetățeni care fac chestia asta zilnic și încă n-am auzit sa fii murit vreunul de drum lung. Poate doar de grija altuia!
Părțile bune: nu sunt! (asta a fost o glumă!)

Deci, continuăm … e casă, nu bloc să-ți tropăie ăia de sus și să nu trebuiască să tropăi nici tu (Cosmin are 4 ani, nu? și energie căcălău).

Are uși la dormitoare, are bucătărie în care te poți învârti, cu frigider mare, aragaz mare (bucuria lui Popescu), chiuveta ok, dulapuri multe de tot, fără masa și scaune, ceea ce se încadrează perfect în “american way of life”, are curent electric, căldură, apă caldă, aer condiționat, termostat în living room (nu știu cum se folosește, dar învăț), are magazine multe-multe-multe la 20 minute (asa numitele “spaima contului”), și mai puține la 10 minute (inclusiv o spălătorie de rufe murdare – ca să nu le spălăm în familie) și la urmă, dar nu pe ultimul loc, are Staten Island College la 25 min de mers pe jos, 10 min cu
autobuzul și tot 10 min cu bicicleta pe scurtătură(care bicicletă? Pe care o să mi-o cumpăr, bineînțeles! Știți cum e bancul ăla: bani de mașină n-am, dar o ușă tot îmi iau!).

Apropos de școală, suntem deja acceptați la City College, dar cu chestia asta e o singură problema, e în Harlem, și nu am adus-o pe Irina 10000 de km ca s-o dau la negri. Și cum orele noastre de școală vor fi pe înserat, prefer să mă duc la ăstălaltu’ care e aproape și într-o zona safe.

Mutatrea a decurs oribil; dacă eram în România, aveau o scuză ăștia, așa însă nu au nici una, și tocmai de aceea i-am sictirit si-am plecat cu o limuzină (adică cu Ionel cu taxiul), care Ionel, ca orice bărbat adevărat, s-a ținut demn că îl nu-i pasă că plecăm, dar în ziua mutării își tot făcea de treabă pe lângă casă.

La moveri nu plăteam pentru 3 ore (cât era un Minim), ci numai pentru cât durează drumul; singura chestie este însă că eu știam că drumul e foarte aglomerat și că era posibil să dureze chiar și 5 ore, așa că i-am dat dracului încă o data pe nesimțiții cu mutatul și am rămas pe taxi-ul lu’ cumnatu’, care cumnatul când a văzut că se împute treaba și carnea pe care o scosesem de 2 ore din congelator, ne-a dus el; cu copiii sus pe bagaje, că erau sa se imbolnaveasca dacă nu vedeau casa (mai ales ăla mare, el e mai sufletist și priceput, dom’le, ceva de speriat: mi-a încuiat o ușă cu schepsis și de 3 zile mă screm să fac și io ca el și nu găsesc clenciul; probabil că o să-l sun să-l întreb).

Chestia nasoală este ca i-am ratat pe ăia de la gaze și am ramas 3 zile fără gaze și am halit numa’ mâncare chinezească. Cu telefonul nu a fost nici o problemă, au fost suficiente 7 minute să-mi deschid cont cu ei și să-mi dea număr – numai pentru locale însă, pentru internaționale trebuie să te duci la altă companie și să te înscri și durează mai mult, vreo 2 săptămâni (asta la telefon, bineînțeles, doar nu credeți că e cazul să faci cereri scrise aici); nici cu buleftrica nu a fost nici o greutate: în 5 minute m-au anunțat ca am cont deschis la Con Edison. La gaz însă, trebuiau să intre în casă și dacă nu au avut locatarii, normal că nu au intrat. Logic, nu?

Știți voi, frati români, ce am eu în casa aia? Ei, bine, hai să nu vă mai fierb: NIMIC !!!

Trebuie să cumpar de toate; ceea ce am și început: un aspirator de la pret redus, un fier de calcat idem, niște rafturi de plastic și tot felul de alte căcaturi care adunate fac o grămada de bani. Elementar, am luat și un telefon cu radio și cu ceas cu alarmă (toate 3 in acelasi modul). Mai trebuie să ne dotăm hogeacu’ și cu un TV să vedem și noi vremea; bineînțeles că e mult mai ieftin să iei un radio cu zece dolari în loc de un televizor cu trei sute, dar la radio nu dă vremea cu poze și cum aia vorbesc deosebit de repede, până înțelegem noi cum e afară, mai bine scoatem capul pe ușă și ne uităm la cer că altfel întârziem la serviciu.

Dar în general e foarte bine, așa că merită. Am stabilt o microstrategie de făcut cumpărături pe care sper s-o putem respecta și care constă în următoarele (vă spun, vă vând un pont bun, chiar dacă nu aveți ce face cu el):

Etapa I: mobila o luăm din ziare, de la anunțuri; în insula asta de oameni cu parale, sunt o grămada de doamne care se plictisesc de mobila lor după un an, cel mult doi; soții lor, disperati, vor și ei, săracii, să scoată măcar 1-2 dolari, acolo, pe surcelele alea, să nu le arunce chiar așa, în stradă; și atunci dau anunț la ziarul local și vând frumusețe de mobilă pe mai nimic (oricum, cam 20% din prețul de la magazin).

Etapa II: pentru electronice (TV, microwave si altele), așteptam 4 Iulie, care după cum știe toată lumea, e sărbătoarea lor națională. Ăștia profită de fiecare ocazie ca să aplice asa-numitul SALE, adică reduceri de prețuri la anumite produse. De obicei reducerile nu sunt chiar atat de mari, dar la cate o zi de asta mare, atunci e pe întrecute, care magazin da mai ieftin. Și cum e un Week-end întreg la dispoziție, sărim pe ei și umflăm integratu’. Sigur că aici se iscă o întrebare: de unde atâta bănet, nenică? Ei bine, muncim 7 zile din 7; că dacă stăteam pe salariul de bază, și acum mai așteptam să strâng bani să-l trimit pe Cosmin în țară, că de mutat nici nu putea fi vorba!!!

Nici nu am terminat bine de scris cele de mai sus ieri, și iată că s-au intamplat lucruri noi. Am văzut în un ziar ca un magazin are lichidare de stocuri la anumite produse și cu niște bucățele de hârtie decupate din anunț (numite cupoane) poti cumpara diverse ceva-uri la preț și mai foarte redus; zis si facut! Am decupat, am tăbărât și rezultatul este: una bucată microwave cu 70$ (cu 30 mai ieftin ca de obicei), un telefon șmecheros cu 10 (fata de 25) si cateva (19buc) alte produse de utilitate gospodareasca, cum ar fi: un incimetru-centimetru-piciormetru (extrem de necesar într-o casă nouă), un cap de duș cu trei viteze pentru masaj (suna mișto, nu? Nu e un moft așa cum s-ar putea crede, era doar cel mai ieftin) că ala din casă arunca apa oriunde numai pe tine nu, un suport de vase, de tacâmuri, dezpuțitoare de dulapuri, de căcăstoare, și ce să mai spun, multe alte alea.

Asta a fost partea distractivă a problemei. Acum încercați să vă imaginați următoarele: ești din București, la Unirea, cumperi tot ce am cumpărat noi, și cu toate astea în patru mâini trebuie să ajungi la Ploiești, în cartierul Nord, trecând Snagovul cu vaporul pe lungime. Ei? Cum vă iese? Sigur că o să vă lovească idea cum că de ce nu am luat un taxi. Păi ce, eram nebuni? Atunci unde mai era ciubucul nostru de cincizeci de dolari din ziua aia? Că dacă vroiam să nu ne încoțopenim, luam microundele de lângă casă cu o sută și telefonul cu un pol jumate și eram domni. Domni-domni, dar în curul gol; așa însă, cu ăia cincizeci economisiți, mâncăm și bem 11 zile.

Hai să vă spun cum se face aici un barbeque (BBQ, cum se scrie pe scurtătură la șmecherie).

Idee preliminară: știți voi ce e ăla un barbeque ? GRĂTAR! da’ ăștia cu limba lor, dacă le spui că “fac un grătar” (care se cheamă “grill”) înseamnă că tu îl faci din tablă și alte materiale, ceea ce îi umple pe toți de uimire, că de ce să faci tu unul când ai 23 de sortimente la magazin. Așa că trebuie să spui “am un barbeque” (I have a barbeque) și atunci îi umpli de respect că cică ai bani să iei carne crudă specială de barbeque; sanchi, puturoșii ăștia habar nu au cum să facă din o carne ordinară cea mai mișto friptură din viața lor de bășinași.

1. Se alege ziua când vrei s-o pui de BBQ; chestiune de loc simplă, aici oamenii având un tic nervos foarte răspândit: muncesc și în week-end. Deci trebuie să vorbești cu toată gașca și până la urmă se cade de acord asupra unei duminici, de obicei (orice român adevărat ar zice: “de ce nu sâmbăta, dom’lę, să ai timp să te trezești din mahmureală?” Simplu, nu te prea pilești pentru că muncești).
2. Dacă ai un grill, treci la pasul 3; dacă nu, trebuie să-ți cumperi și atunci treci mai departe (voi cu cititul, eu cu cumpăratul)
   1. Îți propui o suma maximă pe care vrei să o dai pe grill – între 10 și 250 de dolari, cum te lasă buzunarul
   2. începi sa culegi informații – ce magazine sunt mai ieftine, ce tip e mai bun și alte asemenea amănunte și te duci la 3-4 magazine și la fața locului pui mâna pe sculă și o pipăi; constați că ăla de 10$ are o suprafață utilă de 4 copane și o stabilitate ca cabina de la Babele pe furtună;
      din aproape în aproape ajungi la concluzia ca unul de vreo 45$ e tocmai ce ți-ar trebui: mare, greu, stabil, deși are roți, are mânere ca să-l apuci și să nu te frigi, tăvițe pe sus, jos și laterale (știu că mă veți întreba “dar unul de 250$ ce are bre?”; păi uite cum e: e mare de tot, cu două tipuri de combustibil, cu apărători de vânt, cu autoaprindere și mai mult nu mai știu că oricum nu-mi permit unul și n-am stat să văd ce e în el).
3. Deci, ai grill-ul, îți trebuie acum combustibil; piața americană îți oferă următoarele tipuri de combustibil (cel puțin atâta știu eu, ce-o fi de fapt, asta e o alta poveste):
   1. cărbune care o ia din loc cvasi automat (cu cvasi auto aprindere – de fapt are benzină în el)
   2. cărbune care trebuie încălzit 3 minute înainte de a o lua din loc; încălzirea se face cu:
      1. o chestie ca o lampa de sudură, dar cu gaz
      2. un combustibil lichid special
   3. lemne cu ardere înceată (astea sunt cele mai scumpe)
      note: toate astea se aprind cu niște chibrituri de 30 cm
      carbunii miros ciudat și atunci se trece la punctul următor
4. Miasme, cărnițe și alte aspecte:
   1. schije de lemn de pus pe cărbuni ca să miroasă a pădure
   2. spray cu arome de diferiți copaci să dai pe cărbuni să-ți împută fain cărnița spray să reducă din puterea calorică a lu’ cărbunele să nu se ardă produsul finit
   3. cărnițe de toate soiurile și rasele, pregatite special pentru barbeque cu tot felul de mirodenii și sosuri și fezandate și taiate si aranjate și frigarui si carnati ca o spirala cu bete intr-insii ca sa nu se desfacă spirala și ce sa va mai spun, o nebunie; e o singură problemă (care sînt două)
      1. prețul
      2. toate tind să aibă același gust din cauza mirodeniilor și sosurilor
         1. am făcut un pui și un mieluț cu arome ca în România; au fost minunate
         2. dacă nu vrei sa iei carne gata preparată nici o problemă: ai toate mirodenile și
            sosurile sa faci tu însuți un adevărat dezmăț; și după ce faci dezmățul, treci
            repede înapoi la sare, cimbru și piper

Oooooo, unde ești tu zdrobitor din Hulubesti și tu dud din Drumu’ Sării? Hai, gata acum, e randul vostru; eu o sa mai adun povești și le dau drumul mai târziu.