Nea Fane – Un Biet Român Pripășit în America / A Hapless Romanian Stuck in The US

Decembrie 2021

În fiecare an, în Decembrie, începe CÂRNĂȚĂRITUL EXTREM ÎN ARIZONA! …

… se umblă la caietul cu rețete, se cumpără carne, mațe, băuturică, se verifică mirodeniile, și se începe cu … pasul unu … turnatul in pahar.

Am încercat ceva nou – am luat carne porc tocată 80-20 (80% carne și 20% grăsime, zic ei) vreo 4 livre, vită tocată 80-20, 2 livre și ceva spre 3, în total 2 kile 700 grame.

Am pornit de la rețeta care cere 2 kg vacă, 2 kg porc, 2 kg grăsime. Deci, de la început am luat-o pe arătură. Am făcut regula de 3 simplă la mirodenii și am mai pus niște usturoi în plus.

Ca să fie, am mai pus și 2 lingurițe cayenne pepper și 3 lingurițe boia dulce. Deci, o rețetă total nouă.

Notă: să nu mai pun cimbru praf de la Kroger (sau dacă pun, să pun mai mult). E slab. Trebuie organic de la Sprouts.

Să mă distrez, am făcut un film. Mai bine îmi vedeam de cârnați.

Apoi mi s-a explicat că, în film, textul se mișcă prea repede și nu poate să citească nimeni, astfel încât o să (trans)scriu.

ULTIMII PAȘI, aka MARELE DANS AL CÂRNAȚILOR ÎN ARIZONA

Sculat din somn la schimbul 3, duși afară la vânt o noapte, puși iar la somn o zi, scoși iar la vânt o noapte, afumați cât trebuie, iar vânt, iar frigider, iar afumat … 

Și ne prinde Crăciunul cu cârnatul în brațe, strângându-l duios la piept. 

Ultima oră – nu-i mai scot afară în noaptea asta, o să fie 8-9 grade Celsius, cam cald pentru niște cârnați proaspeți. Îi țin la frigider și mâine îi afum. Abia dup-aia îi pun la vânt.

---

DUPĂ TIMP – A DOUA ZI

Dragă jurnalule, iar am fost bou, deci trebuie să povestesc.

Imediat bag cârnații în frigider și încep să mă plâng la prieteni.

Și acum am greșit ca un începător, parcă n-aș lucra în corporate America de 27 de ani. Prietenii se oferă să afume ei cârnații și eu zic, NU! Măi, e lege: munca în echipă îți dă posibilitatea să nu faci nimic, pretinzând că te rupi muncind și, mai ales, să dai vina pe vecinul dacă ceva nu iese bine.

Între timp face ochi Irina, ne ciondănim puțin pe stomacul gol, așa cum îi stă bine Românului căsătorit, eu vroiam afumătoare nouă, pe gaz și pe cărbune, Irina nu și nu. Bineînțeles, a rămas ca ea!

În loc să trec pe la prieteni și să las cârnații să-i afume dânșii, plec în pribegie cu Irina să căscăm gura la o casă de multe mii de picioare pătrate. Am ajuns să facem turism prin urbe și pe urmă m-a dus Irina să-mi arate ceva. Era un hot tub, un jacuzzi, numai bun de pus în curte, numai pentru dumneavoastră, numai astăzi, numai 6.999 de dolari. Am crezut că glumește, dar când mi-a spus că asta este totuși un pic scumpă și ar vrea să vadă încă una, în partea opusă a orașului, am început să tremur. PTSD-ul major de acum aproape doi ani (aici) a început să-și arate fața urâtă.

“Dragă,” zic, “dacă eu îți spun că nu vreau bazânaș și nici nu vreau să mai conduc o oră până acolo, ajută cu ceva?”

“Nu”, a zis scurt, și Nu a rămas. Norocul meu că era închis și mândra a avut ideea bună de a suna în prealabil. Phew!

Înapoi acasă, vine Irina cu o soluție simplă, inginerească: “Bagă și tu afumătoarea direct în priza cea mai bună, aia cu GFI, din garaj – mama prizelor. Merge, bine, nu merge, îți iei Masterbuilt-ul ăla cu care mă tot toci de dimineață”. Bag, și priza ține! Vedeam cum Masterbuilt-ului îi cresc aripioare și zboară, și se duce, și se tot duce… Pun iar cârnații la afumat, mănânc și mă întind 10 minute, pe canapea, la nu știu ce meci de fotbal american. Nu mai mult de 10 minute că bombilla nu mai era la locul ei obișnuit, s-o vadă toți, ci era departe, ascunsă, lângă garaj. N-o vedeai, n-o miroseai, despre dânsa nu știai.

Trei sferturi de oră mai târziu visez că mi-a căzut un hipopotam în poală și mă pupă. Mă scol buimac, Baloo era călare pe mine (cu toate cele 60 kg ale lui) și, pentru că sforăiam cumplit, cu gura deschisă, mă căuta la amigdale.

Am sărit ca mușcat de viespe, m-am dus bumbena la bombilla magilla și am găsit cârnații numai buni de mâncat. Erau afumați deosebit de tare și gata gătiți. I-am pus la răcit în grătar, și am plecat de acasă, într-un parc, să mă dez-enervez. Cu parcul, altă poveste!

Seara a început distracția – garaj, ventilator, frigider, garaj … și luni dimineața, la 6 fără ceva, când trebuia să plece Irina la Diaper Duty, la nepot, aud din garaj “Tatiiiiiii, eu cum scot mașina?”