Nea Fane – Un Biet Român Pripășit în America / A Hapless Romanian Stuck in The US

Despre dinamica celor doi câini ai mei pot scrie o carte, dar ideea principală este că, deși ăștia doi se bat ca chiorii acasă, Doamne Ferește să se lege cineva de Gicu prin parcuri sau pe cărări, că-l rupe Baloo. Uneori mai greșește și uriașul și mai arde câte o Labă de Pyr și câte unui câine care nu merită și care doar vroia să-l miroasă pe Gicu la făloșenie.

Plec cu dulăii dis de dimineață, la 5 și un pic, așa acum îi stă bine omului harnic, plimbare de rutină, cei 4 kilometri obișnuiți, plimbare înregistrată pe ceasul meu Apple, cel mai deștept ceas de pe planetă. Este înfricoșător și interesant în același timp să vezi ce poate face: știe precis unde ești, verde este ritmul normal de mers, galbenul e mers ușor și adulmecat, roșul este stau și miros, roșu închis e stop și caca.

Pe traseu, ușurel, ta-ga-dam, ta-ga-dam, un cocoș, o struță, un câine apărut în mare viteză dintr-o casă de om. S-a dus direct la Gicu să-l muște de bot. Nici un câine cu mintea întreagă nu-l atacă pe Baloo (cu excepția husky-lor, dar husky este o rasă foarte specială), așa că ținta a fost, din nou, Gicu Ăla Micu. Cum am spus, Baloo îl apără întotdeauna pe Gicu și atunci lupta a devenit brusc interesantă și foarte sălbatică. Baloo a lătrat cumplit la celălalt câine și s-a așezat pe el cu toate cele 60 de kilograme ale lui. Stăpânul celuilalt câine a apărut în cele din urmă și a început să-mi explice că bebelușul său dulce nu mușcă. Bebelușul dulce avea spume la gură, ieșise de sub Baloo, și încerca să-l muște de cap pe Gicu.

Gicu a făcut ce-a făcut și a scăpat din lesă și a început să chibițeze după margine bătaia celorlalți doi câini, sărind ca un iezișor fericit pe gazonul perfect al unui vecin. Eu mă agitam ca un idiot încercând să-l prind pe Gicu și să-i explic celuilalt human (care mă tot îndemna să circul) că am doi câini și că nu pot să circul doar cu unul. Când s-au prins ăia că se bat ca proștii s-au uitat urât la Gicu, care Gicu a simțit ceva și s-a lăsat repede prins. În cele din urmă am scăpat întregi, câinii cu coada sus, oamenii cu coada între picioarele, înjurându-se îndesat pe sub musteți.

Mă uitam înapoi la celălalt câine, care parcă ar fi venit după noi, și la câinii mei, care parcă ar mai fi stat puțin, și jur, parcă își făceau cu ochiul și ziceau: “Mamă ce bătaie mișto! Ne vedem și mâine, la aceeași oră, da?”

Nu știu cum e cu adrenalina la câini, dar pe drumul spre casă au avut așa un chef de bătaie ăștia doi ai mei, abia i-am ținut să nu se caftească în mijlocul străzii și să mă facă de tot rahatul.

Notă: fiind niște câini foarte bine antrenați și ascultători, atât Dallas (cățeaua cealaltă) cât și Gicu și Baloo au ignorat total comenzile de “treci acasă”, “vino”, “fiți cuminți”. Când au vrut ei, au terminat.