Nea Fane – Un Biet Român Pripășit în America / A Hapless Romanian Stuck in The US

Septembrie 21, 2021

Astăzi Tata ar fi avut 85 de ani. Din multele poze cu el am ales-o pe asta.

O oarecare zi a săptămânii, fără aglomerație, pe vremea aia încă mai puteai să-l rogi pe domnul de la dugheană să-ți prindă el păstrăvii din lac (nu ca acum, când trebuie să închiriezi undiță cu momeală și să te penibilizezi), ne-a prins omul vreo patru mai măricei, i-a curățat, aveau și icre, am cumpărat jumătate pungă de un leu cu icre de păstrăv cu 20 de dolari (pentru că am fost noi darnici, altfel domnul le-ar fi dat la pisici).

Ni se făcuse foame, un Popescu la drum are oricând în portbagaj mâncare să sature un pluton și l-am rugat pe meseriașul cu peștii să ne lase să mâncăm lângă păstrăvărie. L-am rugat din politețe, știam că e voie, de-aia erau mesele acolo. Omul zice că da și întreabă automat, ca americanul “Can I help you with anything else?” Eu traduc (faptul că Tata nu vorbea engleza era un fapt bine cunoscut pe două continente, dar asta nu-l împiedica să fie prieten cu toată lumea – avea el un “ceva” al lui) și Tata, foarte prompt, zice “O tărie”. Noi începem să râdem, îi traducem omului, ăla zice că n-are decât d-alea și ne arată, foarte rușinat, Coci și Pepsi.

În fine, ne punem pe balotat puternic și de unde, de ne-unde, apare tata păstrăvilor cu un păhărel zdrăvănel, cu căpăcel, și i-l dă tatii pe blat, clipind complice din ochi. Am leșinat! Bineînțeles că era tărie!

La plecare am vrut să mă duc la om, să-i dau un bănuț, nu s-a putut, tata m-a dat la o parte, s-a dus el, ce au vorbit ei prin semne, ce au zis, au ieșit pupându-se și strângându-și mâinile ca doi prieteni vechi, în urările lui de bine și de “Mai treci, Bunicule, pe aici!”.