Nea Fane – Un Biet Român Pripășit în America / A Hapless Romanian Stuck in The US

Cei din România, Germania, chiar și anumite zone din US (pe unde mai am am rude, dar nu numai) sigur nu înțeleg de ce mă bucur așa. La ei e clar: după vară vine toamna, frunza se îngălbenește, și cade. E ceva normal, lumea nu mai bagă de seamă. Câte un suflet veșnic romantic, câte un adolescent întârziat, câte un fotograf îndrăgostit de păduri. Neamțul mătură, românul le lasă să le bată vântul și ploaia. Aici îi zice foliage și e bun pentru turism. Arată frumos în poze. Mie imi place foarte mult toamna. Toamna, și prima zăpadă. La a doua deja mă enervez. Am rămas așa din România, paradoxal totuși, pentru că prima zăpadă îi prinde mereu pe primari nepregătiți și întâi Bucureștiul înțepenește și apoi se umple de noroi.

În Germania frunzele cad și se duc singure la gunoi.

În România frunzele cad și se așteaptă să le bată vântul (asta doar dacă nu ești în armată, unde frunzele se matură non-stop exact când bate vântul).

În Arizona, în Phoenix, unde stau eu, sînt câțiva copaci pricajiti care-și schimbă culoarea și pe care îi înjură toți pentru că fac mizerie. Și nici măcar nu plouă, să zici că infundă canalizarea, să aibă pe bune de ce înjura bizonul.

Dacă vrei foliaj te duci mătăluță 150 km mai la nord și te satisfaci la ochi și suflet. Anul ăsta am fost mai mult ca niciodată, mai mult chiar ca anul trecut. Bine, anul trecut am tot fost în California, toamna, plus că nu aveam nici cățeii. La un drum de 3 ore stau vag liniștiți în mașină, se bat numai între ei, la un drum de 6 ore însă… de, mai discutăm.

Am făcut niște poze formidabile (părerea mea, modestă), frunze galbene, roșii, maronii, sus, jos , în cădere … Și totuși, parcă nu sînt ca în România. Cred că și faptul că n-a plouat de mult și totul e uscat iască și prăfuit dă un aspect oarecum obosit. Natura, săraca, luptă cât poate, dar cât să mai poată și ea?

In Octombrie, în jur de 25, lângă Tucson, pe Mount Lemmon, sătucul Summerhaven, la vreo 3000 de metri. Cam sus, la 3000 m te cam doare capul. Dar trece.

Tot la Summerhaven, pe pârtia de ski și pe lângă pârtie, prin parcare.

Prescott, Arizona, Noiembrie 22.

Boyce Thompson Arboretum, Noiembrie târziu, locul meu favorit de plimbare (păcat că fac o oră cu mașina, e cam departe totuși).

Asta e! Mai am, mai pun.

Cu poza de mai jos s-a jucat o prietenă: concepție și credit Viorica Triculescu, aka Ica.

Și când să zic că mă potolesc, ce să vezi, chiar în spatele casei, în părculeț, foliaj de competiție.