Nea Fane – Un Biet Român Pripășit în America / A Hapless Romanian Stuck in The US

Întâi a fost Indie, la începutul lui Septembrie.

A venit la noi, ne-am întâlnit în părculețul de lângă casă, era mult, dar mult mai mică decât în descrierea de pe website. Era prezentată la 20 livre, cam 10 kile… abia dacă avea 5 kile… La 2 ani jumate făcea pipicaca in casă, n-o învățase nimeni să se ducă afară. Vai de curul ei, ți se rupea sufletul.

Baloo a călcat pe ea din greșeală, aia a făcut pipicaca pe Irina, de frică, eu am zis “Nu, mulțumesc!” si dusă a fost. Îi trebuia un stăpân cu răbdare multă și cu/sau fără un câine blând.

Pe urmă au mai fost vreo 26 de aplicații, tot felul de rase, mai mari, mai mici… eu, care și-așa nu mai vroiam încă un câine, pentru că Baloo e destul pentru mine, eram năucit.

Irina îi știa pe toți, îmi dădea raport după fiecare răspuns sau non-răspuns al fosterițelor: Daphne vrea piscină, CJ are multe cereri, frații ăia doi sînt în Texas (ia uite, cât p-aci să mă țepeasca stăpânii), am găsit una în Flagstaff.

Mi-a cam trecut pe lângă ureche chestia cu Flagstaff-ul, până acolo sînt aproape 3 ore de condus, spre munte, cine sa fie așa de țăcănit să se ducă până acolo…?

Cum cine? Irina.

Joi, 10 Septembrie, după ce terminară Cosmin serviciul, se urcară amândoi la volan, în Luiza (mașina pe care i-am luat-o lui Baloo), puseră cap compas spre Nord, și duși au fost.

Eu eram de serviciu la serviciu, trebuia sa stau la cel mult 15 minute de computer, deci nici nu se putea pune problema să plec eu.

În fine, pe la 11 jumate noaptea se întorc cu o cățică numită Osa (ursoaică în limba spaniolă), semăna cu Rhea a Ancăi și a lui Bogdan așa de tare că Irina din Rhea n-o scotea.

Irina a fost simpatică, cică să doarmă Baloo când vin ei, să nu audă! Ăsta aude și musca la vecini… Imediat a simțit, sculat, agitat, mirosit, Osa mârâit și scos dinții. Pe mine m-a trecut un fior pe șira spinării.

Cuminte. Nu latră. Merge cu lesa fără să tragă. Vrea să stea pe lângă un om. A dormit singurică foarte bine. Ii place in masina. Are toate vaccines. Are 5 ani, găsită la marginea rezervației de Indieni în Ianuarie, ne-au cerut foștii stăpâni doi poli pe ea, simbolic.

Cam speriată / sălbatică totuși. Se uita la Baloo și mârâia. Pe mine mă treceau fiorii când vedeam dintisorii ăia ascuțiți. Șansele de kumbaya se diminuau cu fiecare interacțiune.

Vineri dimineața ieșim cu ea la plimbare, vai ce bucurie mare. Să se cunoască câinii, sa se mai împrietenească. Eu eram așa de nervos cu doi câini de mă durea capul. Se cam mârâiau, nu era chimie de loc.

Baloo al meu, câine-alfa, bărbat adevărat, nu vroia să le lase pe ele primele. Nu vroia nici el primul, că e gentleman, vroia sa fie la același nivel. Că nu aveam loc pe trotuar, nu-l interesa. Că Irina întotdeauna merge mai repede, nu-l interesa nici asta. Pentru mine a fost un chin plimbarea. Irina torcea de fericire.

Pe seară, eu la serviciu, cu Osa lângă mine, Baloo la ușa biroului, plângea că i s-a luat locul. Mie mi s-a rupt inima și l-am lăsat și pe el în cameră: mare greșeală – mirosit, mirosit, mârâit, mârâit, și s-au luat la bătaie! Rău, cu latraturi și zgomote rele, de luptă de câini. Eu m-am nimerit între ei, am niște zgârieturi de concurs, de și acum după 3 zile mă doare.

Baloo s-a ales cu o labă mușcată, eu cu o vizită la Urgent Care, și tetanos, și antibiotice…

Când am ajuns acasă de la spital Irina făcea tabele cu pro și contra, cine să plece și cine să stea. Să plece Osa, sau Baloo și cu mine. Surprinzător, a zis că o dă pe Osa înapoi, dar mai pe Marți, așa, că fosta stăpână era plecată, și n-avea unde să o lase.

Deci asta era Vineri seara.

Rezumat: Baloo, stresat, eu, rănit, Osa, victorioasă, Irina, supărată pe mine, cum că ‘NU ȘTIAI, DOMNULE, CĂ TREBUIE SĂ STEA SEPARAȚI?’

Sâmbătă dimineață plec și eu la cumpărături ca omul și, în timp ce, mă sună un prieten și-mi spune că a murit Rhea (cățica lui Bogdan) acum 8 ore, a luat-o cu subitul, și ca Bogdan este amărât cât se poate. “S-o ia pe Osa”, arunc la mișto. Și miștoul a prins!

Ca să termin o dată cu Osa, că din cauza ei ma doare un picior de nu mai pot, a venit Bogdan, a luat-o, a făcut FaceTime cu doamna lui (în România), și cu Osa, și i se pare cea mai minunată cățică de pe planetă.

Se pare că eu din treaba asta am ieșit și futut, și cu banii luați. Și Osa (Cara cum îi zice acum), a plecat, lăsând în urma ei o familie însângerată, la propriu.

Sâmbătă seara ii spun Irinei, trist, dar nervos: “te potolești, da? Ne ajung atâția câini câți am văzut.” La care Irina se uită cam prin mine, ridică o sprânceană și zice: “Se vede că nu-mi citești emailurile. Mâine la 9:30 mergem să luăm un cățeluș.” Adică, să luăm, direct, nu așa, să vedem, c-o fi, c-o păți, că vorbim, că plănuim …

Cică să aleagă Baloo și să vedem ce câine vine spre el. Am zâmbit în sinea mea, fiind singurul lucru pe care îl mai puteam face.

La o doamnă-n curte, la capătul dinspre est al orașului, la poalele muntelui, unde se termină Valea, la 50 de minute de casa noastră, erau 8 cățeluși, drăguți foc, din mamă maidaneză și tată ibidem. Fiind criză de câini care să nu fie pitbull, era coadă la ei și se dădeau cu programare.

Domnu’ ajutoru’ îi scotea din casă câte unul câte unul, să nu-l streseze pe Baloo, să aleagă al nostru mai ușor. Baloo, câine-alfa, șmecheraș de oraș, s-a scuturat de răspundere, a lăsat alesul de căței, și a început a inspecta ograda doamnei, centimetru pătrat după centimetru pătrat.

Cățelușii ăia 8 care erau 7, că unul se dăduse, când s-au văzut afară, au luat-o fiecare în altă direcție. Irina zice: “ia-l pe cel mai dinamic”. “Așa o să fac”, zic, și l-am ales pe cel care stătea crăcănat la umbră și nu făcea nimic.

De unde am ajuns eu să aleg și nu Irina sau Baloo? Pe Baloo nu l-a interesat și Irina s-a emoționat, a început să vorbească 2 limbi în același timp, și mi-a spus scurt: “Alege tu!”

Și am ales!