Nea Fane – Un Biet Român Pripășit în America / A Hapless Romanian Stuck in The US

Mergeam și eu liniștit cu soața mea pe la festivalul indienilor nativi, când o dată văd pe unul, așa, ca Păsări Lați Lungilă, dansând de mama focului.

Am avut brusc o revelație, și mi-am adus aminte de vraci, șamani, și de alte minuni și dansuri practicate de vechii indieni, băștinașii.

Mă duc la manager, un ăla care făcea un pipi după casă, și întreb timid: “Dar de căcare dansează domnul?’ Aoleu, ce înjurături și blesteme mi-am luat, “…  că nu, ca ăla dansează de ploaie și sănătate și fertilitate, ca să plec de acolo spurcăciune constipată ce sînt!” Mi-am băgat coada intre picioare și dus am fost.
Sămânța de idee fusese însă plantată, situația mea fiind ușor dramatică, știrile despre constipația mea cronică trecând de mult oceanul.

Mai mergem ce mai mergem, zi de iarnă ca de vară, și dăm de niște nativi care stăteau și ei la poză, să dea bine pe facebook.

Aștept eu să termine turistul de făcut poze și mă duc la unul mai puriu, îmbrăcat mai tradițional, cu mocasini in picioare, nu cu Converși, ca ceilalți, mai putin tradiționali. “Big Chief”, zic, “și eu tot big chief sînt (dar la mine acasă), și la mine, Big Chief, no caca. Aveti voi vreo rugă la Manitu, ceva, un dans, sa fluidizeze, chief, treaba, că e înfundată rău?”  Zic și mă eschivez, mă așteptam să dea Big Chief (el) cu dreapta. Când mă uit mai bine, avea ăla o față cam ca fi-meu când vorbesc cu el. Blank, așa, nimic nu se citea pe fața lui, parcă vorbisem cu stâlpul. Oftez, dau să plec, și o dată îl aud: “Hăoaăă”, și unul cu barbă și ochii mici (un mongol, că m-a lovit brusc o deșteptaciune și am inceput să gândesc la teoria migrației) iese din formație și se prezintă la apel, al dracu’, drept în fața mea, de unde o fi știut el: “what?” “Băi”, zic” uite așa și așa … “ îi spun și ăluia povestea. “A”, zice “ și eu sufăr, nu vezi ce ochi mici am de la atâta scremut?” S-a dus dracului teoria migrației, ăla nu era mongol, era un Apaș constipat. Da’ eu tot m-am bucurat, aveau leac, deși, dacă era să mă iau după ochii lui, nu le prea ieșea.

Se pun băieții pe făcut sfat, se bagă și femeile (că #metoo a ajuns și la ei, de nu mai pun alea mâna pe o cratiță nici de frică, numai cu nasul în treaba bărbatului stau) și pe urmă pun de o învârtită și-o bătută tradițională.

Ce spuneau, ce cântau, numai ei știau …

Oricum, la sfârșit, spun mulțumesc, dau să plec și vine Vice Chief la mine, umbla la punguța cu medicamente, zgârmă ce zgârmă și scoate o sticluță mică și albastră: “Față palidă și dolofană”, zice,  “încearcă domne cu lapte de magneziu, că în doi timpi și trei mișcări te rezolvi, o să fie Big Caca, No Chief.”

După timp….

Îi dau Irinei să citească cele de mai sus. Liniște. Mormânt. Măi să fie! Mă uit la ea, să văd o reacție, ceva. Pe fața ei se adunau nori de furtună și cuta dintre sprâncene i se adâncea, de ziceai ca e Marele Canion. Și zice: “asta făceai tu când eram eu la coadă la scovergi?!?! Bine că nu s-au supărat oamenii aceia!”