Nea Fane – Un Biet Român Pripășit în America / A Hapless Romanian Stuck in The US

Prin 2004, când ne pregăteam să ne mutăm în Phoenix și căutam casă, am fost invitați la o petrecere surpriză chiar de către sărbătorit, Frank – The Realtor Extraordinaire, ceva de genul “să fim la mine pe la 5, o să ajungem împreună, și trebuie să fiu surprins”.

Cum s-a ajuns aici e interesant: Frank ne fusese recomandat de un Prieten, și era prima oară când ieșeam împreună. La un stop, se uită la noi și zice: “azi e ziua mea și soția îmi face o petrecere surpriză. Voi chiar vreți casă sau trebuie să mă țineți de vorbă?”

Cei mai uimiți am fost noi, i-am explicat nu numai că vrem, dar chiar trebuie să luăm casă, deci suntem cumpărători “pe bune”.

La acea petrecere, Prietenul (care era deja acolo, s-a cam mirat de faptul că am fost invitați, la petrecerile lui Frank nu venea chiar “oricine”) mi-a prezentat un tip drept Cel Mai Bogat Român din Phoenix.

Orbit de strălucirea arginților, m-am dus și eu să-i prezint omagiile și să schimb câteva vorbe cu dânsul, să mă arăt isteț și simpatic. După nici două fraze schimbate a declarat fără drept de apel că New York este groapa de gunoi a omenirii. Când mă pregăteam să-l bag în mă-sa cu banii lui cu tot (eu fiind încă New Yorkez, cu sufletul) am fost brusc întrerupt de o procesiune în fruntea căreia era un domn mai în vârstă, urmat de câteva doamne ce cărau niște tăvi mari, pline cu mititei.

Toată lumea a început să aplaude, să fluiere, să țipe și să bată din picioare, în delir. Neavând pe altcineva la îndemână, îl întreb chiar pe Cel Mai Bogat Român din Phoenix despre ce e vorba. La care îmi răspunde, având în glas nu numai admirație, ci de-a dreptul venerație: “E Tata lui Frank, Cel Care Face Cei Mai Buni Mititei din Phoenix!”  

Și s-a dus la rândul lui să-i prezinte omagiile. 

În cea mai bună tradiție Românească, Micul bate Banul.

….

În ceea ce mă privește, eu nu am o rețetă tradițională de mititei (spre deosebire de cârnați, care îmi ies bestiali, rețeta Mamei). De treizeci de ani tot încerc. Uneori ies, de cele mai multe ori, nu. Ultima încercare a fost cu o rețetă tradițională, ciugulită de pe facebook, ceva cu “ca la mama acasă”.  

Am mișelit micii așa de tare, încât au fost mai buni a doua zi, reci.  În toată istoria mititeilor nu s-a pomenit așa ceva. Soția mea a mâncat ca un soldățel bun și drag ce-mi este, dar și-a exprimat nedumerirea apropos de un gust oarecum exotic, ceea ce m-a făcut să cred că allspice nu era ceea ce credeam eu că este. Cine știe ce-am pus, dar nu numai asta a fost problema. Cred că cei de la măcelărie când au scris pe carnea tocată de porc că e carne macră, era chiar carne macră. De obicei mint și carnea lor macră are cam jumătate grăsime. Asta n-a avut.

Data viitoare o toc eu acasă, să văd ce pun și cum arată, nu mă mai lenevesc. Și o să-mi aduc si mirodenii din România.

…

Între timp am ajuns să fac mici oarecum decenți. Răbdare și zeamă de oase. Fiului meu îi plăceau, puneam mult suflet și dragoste când făceam pentru el. În sfârșit aveam o rețetă bună, și dacă nu dădeam rasol, ieșeau minunați.

Acum nu mai fac … cumpăr. De la nepoții Bătrânului Baloș, Tata lui Frank, Cel Care Face Cei Mai Buni Mititei din Phoenix! Om deștept, nu lasă rețeta să dispară, astea sînt taine ce se pun în testament, să se transmită din generație în generație. Ce-a făcut, ce-a dres, cum i-a convins pe juniori, au ieșit cu micii pe piață: din Arizona în Georgia, trecând prin California (asta numai ce știu eu), românii (și nu numai ei), se bucură.

Scris inițial: 4 Mai 2015 – Tempe, Arizona
Updated: Aprilie 2025 – Mesa, Arizona