Nea Fane – Un Biet Român Pripășit în America / A Hapless Romanian Stuck in The US

La insistențele Iubitului Mish m-am decis sa slabesc. Ce mi-a facut, ce mi-a zis, ce m-a plimbat, ce m-a invartit, am zis Da.

M-a mai motivat/ofticat afirmația unui prieten: “tu n-o sa slabesti niciodată ca n-ai voința”. Scurt. Fapt. Decizie. Sentinta. Fără drept de apel. Oare? Reverse psychology?

M-am dus, am dat un purcoi de bani (saru-mana, tata), mi-am facut doua pagini de analize (alt purcoi de bani, saru-mana, tata), am iesit gras si bolnav. Bizar, pana acum nu stiam.

Nu tin nici o dieta pentru ca nu se tine nici o dieta, iti schimbi stilul de viata. Nu ai doctor, ai coach. Mananci de toate, dar numai din lista si cu cantarul langa tine.

Am primit lista cu alimente si meniul, intocmite special pentru mine, un volum cu instructiuni, si am plecat acasa (adica in Arizona), cica sa ma apuc de treaba.

O bila alba pentru Domnul Coach, nu m-a intrebat “what is your goal?”, intrebare pe care o pun de obicei americanii. Ce sa-i fi raspuns, ca doar m-am dus la el rostogolindu-ma?! Acum vreo 3 ani, cand am mai avut o vaga tentativa de a da suncile jos stiintific, la intrebarea asta desteapta am raspuns ca vreau sa ajung sa-mi vad putza. Doctorul m-a dat afara. Eu fusesem serios. Chiar si acum, inainte de cantarirea de dimineata, arunc o privire in jos sa vad daca scoate nasul de sub sunci. Nu scoate.

Acum 20 de ani am ajuns in New York cu 78 de kg. Am început dieta cu 124 kg. Am muncit temeinic să pun pe mine aproape 50 kg. E ca și cum as cara un extra Fane in carca.