Nea Fane – Un Biet Român Pripășit în America / A Hapless Romanian Stuck in The US

Aprilie 30, Sâmbătă, înainte de Paști.

Tot omul face curat, gateste, inroseste, pregateste. Din bucatarie miroase pasca soacră-mii. Miroase frumos. Pasca. Se discută: “Nu e gata pasca.” “De unde știi?” “Stiu eu!” “Ba e gata.” “De unde știi?” “Pentru că așa zic eu!” Soția și cu mama sa. Cine zice ce, deja nu mai contează.

Ieri l-am cunoscut pe Jameson. Ne-am luptat indarjit, pe indesate, asa, cale de vreo juma’ de sticla. Restul de jumate – au luptat fiul meu și vecina. Am invins, dar a fost greu. Am avut și vreo 15 beri, de ajutor. Nu știu cum am reușit, dar m-am sculat la 5 jumate și mi s-a pus pata sa mă duc la cules de piersici, la vreo 40 de minute de casa. Beau o cafea chioară (ca cica tin post) si plec.

Ajung la fermă cu mult înaintea proprietarilor și ma scap in livada sa-mi iau micul dejun pe banii altuia. După vreo cinci piersicele rotofeie apare și proprietareasa cu băiatul, îmi da cutiutele regulamentare de umplut (ca să și plătesc ceva, nu numai sa crap in mine) si ma trimite la caise, în mare secret, la loc de taină, că cică am așa, o față prietenoasă (adica de bou, as zice eu). Umblu eu vreo 10 minute ca naucul printre randuri, chinuindu-ma să-mi aduc aminte cum arată un cais.  Până la urmă l-am găsit cand m-am impiedicat de el. Bineinteles ca am gustat mult si din caise.  

Nu stiu cum, dar mi s-au umplut ochii de lacrimi. Aceeași reacție pe care o am cand vin toamna în România și mananc struguri din piață, de la Obor. Cred ca e o chestie cu memoria mâncărurilor, dor, amintiri, copilarie, un espesialist în creere ar putea sa explice cum sta treaba. Si ma smiorcaiam, si balotam, și-mi trăgeam mucii, și iar mai mâncam două sau patru caise. Buneeee … miros, parfum, memorii … Parca eram ăla din “ai noștri ca brazii cu mucii pe piept” (eu eram la partea doua). Mi-am tras nasul demn, am mai pus de ochii lumii vreo cateva caise în cutie si-am plecat sa iau paine și flori pentru doamnele de acasă.

Pe drum insa, au început sa se razbune fructele din stomac pe mine. Am uitat și de mirosuri, si de amintiri, si de dor de țara, si de copilarie, tot ce aveam în fața ochilor era un semn de WC.  Indiferent de care, corect sau incorect politic, de doamne, de domni, de domnidoamne sau de doamnedomni.
Ce sa mai, banuiti se s-a intamplat, noroc cu Trader Joe’s, pravalie serioasa, am evitat dezastrul. Parerea mea. Ce-o fi zis amărâtul ăla care făcea curățenie la tauletă în ziua aia, numai el știe!

In fine, iau flori atunci aduse, paine atunci facuta si, ca sa fim in ton, un amestec numit “Melodious Medley”(făcut nu știu când, că era congelat), cu doua feluri de fasole și un fel de linte, pentru la pranz, ca cica tin post.

Ajung acasa, mă prezint fudul cu florile la sotie care le analizează dintr-o privire și zice printre dinți, duios: “Astea au fost gratis? Că sunt uscate!”  

Cred că așa se spune mulțumesc în Moldova, la Buhuși.

“Ai mancat, dragă?” intreb eu dulce-diabolic.

“Nu”, zice dansa.

“Atunci ia și tu de mananca niște caise și niște piersici!”