Nea Fane – Un Biet Român Pripășit în America / A Hapless Romanian Stuck in The US

Se apropie Crăciunul, primul Crăciun fără Mama în ultimii zece ani, și mă năpădesc amintirile.

Nu pot sa uit cum, toamnă după toamnă, intra pe ușă, obosită, tracasată, amorțită de ultimele douăsprezece ore de zbor (am zburat și eu cu același avion, pe aceeași rută și este cumplit), gingășită de Bunicul prin trei aeroporturi, să se știe că a trecut Boierul pe acolo, cu emoțiile trecerii prin vamă a în jur de douăzeci de litri de băutură (fără exagerare) și a unui frigider cu păpiță pentru puii ei (să se mai întremeze puțin, săracii), intra pe ușă, deci, se așeza pe “scaunul de Bunică”, zâmbea cald, toată bunătatea lumii era în zâmbetul ei, și spunea: “Am ajuns ACASĂ!”. Și în momentul acela toate durerile, supărările, și mizeriile erau uitate.

Și când se apropia Crăciunul, ce mai freamăt, ce mai zbucium! Și sosea primul e-mail* de la Bunicuța: “Ștefane, mamă, am nevoie de x felicitari, de 2x timbre, de plicuri, asta e lista! Ce scriem? Când mergem să le luăm?” Liste cu mâncăruri, liste cu cadouri, șopoteli pe la colțuri, mirosuri pe care le simți doar o dată pe an, rețete schimbate de pe o coastă pe alta a Americii, de pe un continent pe altul, tu cum faci aia, ce mațe pui, de unde iei mațe, auzi drrragă, au mațe pe ebay, aia cum, ailaltă în ce fel și tot așa …

Dragilor, anul acesta și în cei ce vor veni, îmbrățișați-vă părinții de sunt lângă voi și, cu pietate, sărutați-le mâna și urați-le din tot sufletul La Mulți Ani și un Crăciun Fericit.

*pentru a învăța un pic de calculatoare și engleză, pentru că dacă mai aștepta încă o oră, ajungeam acasă și îmi punea lista în brațe

Scottsdale, Arizona, Decembrie 2007