Nea Fane – Un Biet Român Pripășit în America / A Hapless Romanian Stuck in The US

… și am avut parte de toată gama de experiențe despre care până acum citeam în ziar la rubrica “Ce au pățit vizitatorii străini în România” și râdeam în sinea mea de ei și spuneam: “Ce alintați!”.

Dar după ce a trebuit să dau șpagă la vameși 100 de dolari ca să intru în țară, asa de kiki, ca aveam pasaport american și două geamantane de lucruri de dat la țară de pomană (mai era și o geantă cu electronice, dar asta e altă poveste), după ce la BCR (când am vrut să schimb niște bani) o doamnă m-a facut mincinos că cică nu am decât carnet de șofer în Arizona și n-am buletin de America, șefa ei mi-a declarat cu scârbă că ăla nici măcar carnet de șofer nu e, ci permis de ședere temporară (Doamne, și se uita la mine cu un dispreț suveran, că știe ea mai bine), și șefa șefei mi-a spus clar că pașaportul meu american nu e bun de nimic, că nu poate să-l bage în baza de date, și că ce vină are ea că mi-a expirat pașaportul românesc, să mă duc să schimb bani la o casă de schimb, că ăia schimbă la oricine, după ce am avut de lucrat cu niste meseriași care mai mult nu au venit și până la urmă și-au băgat picioarele și ne-au lăsat baltă, după ce am făcut cinci kilometri într-o oră jumătate prin București în autobuzul 101, după ce am vrut să iau un taxi și am fost refuzat pentru că domnul șofer n-avea chef, am avut brusc un dor cumplit de America asta așa nenorocită cum e ea și m-am cărat învârtindu-mă, însoțit la vamă de privirile bănuitoare ale vameșilor care se întrebau ce dracu’ am avut eu de făcut o săptămână în România și cu mine jurându-mă că mai calc în România peste alți zece ani.

Atunci când la marele Magazin Cora nu mi-a fost acceptat Master Card-ul pentru că nu avea PIN și când mi s-a explicat că ei nu acceptă carduri emise de una din băncile “alea” care nu cer PIN (întâmplător cea mai mare bancă din lume) mi s-a părut ceva aproape normal și când am realizat că domnițele de la raionul de electrocasnice nu aveau habar ce vindeau, dar în schimb aveau chiloței cu șnuruleț și tatuaje pe care le arătau cu dărnicie tuturor clienților, mi-au devenit chiar simpatice.

…….

Ce alintat am devenit și eu!

Și când vameșul american mi-a confiscat cârnații de Pleșcoi, o bucățică de pastramă uscată cu urme de mușcături și două cepe roșii de apă am simțit așa un drag de el, că mi-a venit să-l pup!

Eram acasă!